sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Irakieni ascunşi între calorifere, prinşi în vama Calafat

camion calorifereDoi irakieni care încercau să intre ilegal în ţară au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră calafeteni ascunşi într-un camion ce transporta calorifere.

În data de 18.09.2016, în jurul orei 14.30, autorităţile de frontieră de la Punctul de Trecere Calafat au fost sesizate de un șofer de camion despre faptul că în remorca TIR-ului ce aştepta la controlul de frontieră înaintea sa, se afla o persoană care loveşte prelata mijlocului de transport, din interior.

Imediat, la fața locului s-a deplasat o echipă comună de control formată din poliţişti de frontieră bulgari şi români care a constatat că mijlocul de transport este încărcat cu calorifere, iar sigiliul vamal al acestuia este rupt. În urma controlului amănunţit asupra compartimentului marfă au fost descoperite ascunse printre bunurile transportate, două persoane de sex masculin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cercetări s-a stabilit că cei doi sunt cetățeni irakieni în vârstă de 19, respectiv 24 de ani”, potrivit Poliţiei de Frontieră.

Irakienii au declarat că s-au urcat în camion în Turcia şi intenţionau să ajungă în Marea Britanie. Poliţiştii de frontieră doljeni i-au trimis însă în Bulgaria.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi migranţii au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, mai arată Poliţia de Frontieră.

Politica