sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSS Drobeta acuză arbitrajul, Luceafărul n-a impresionat cu Dacia

Etapa a IV-a din seria a X-a a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani B a adus o victorie şi o înfrângere pentru echipele severinene

După ce a defilat în intermediara, de miercuri, cu Dacia Orăştie, de care a trecut cu 6-1, CSS Drobeta s-a întors fără punct din deplasarea de la Viitorul Argeş. La Piteşti, echipa antrenată de Mihai Caliţoiu a pierdut cu 4-2, dar severinenii au acuzat arbitrajul lui Robert Dumitru, din Balş. “Am pierdut din două penalty-uri inventate şi o manieră înfiorătoare a întregii brigăzi de arbitri. A fost japcă ca în anii 90, iar arbitrul Robert Dumitru este un urmaş demn al acelei ere. După ce a dat indicaţii echipei-gazdă şi a tolerat atacuri fără minge, de la genunchi în sus, nu pot să mă declar decât mulţumit că am doar doi jucători accidentaţi! Voi face memoriu la CCA!”, a răbufnit antrenorul Caliţoiu. Echipa sa a marcat prin Remus Țurai (35) şi Adrian Gâdea (79 – pen) şi a rămas cu 3 puncte în 4 etape. În teren, CSS Drobeta a mizat pe: Nohaiu – Popa, A. Cerbu, Enea, C. Țurai, C. Rupa (47 Lohon), Gâdea, I. Rupa, Amzulescu (50 Birovescu, 71 Dăescu)– Burcu, R. Țurai (74 Dănoiu).

Probleme la finalizare pentru Luceafărul

Policlinica Buna Vestire Craiova

Șase puncte a acumulat debutanta ACS Luceafărul Drobeta, care a dispus cu 2-0 de lanterna roşie Dacia Orăştie, prin golurile lui Petruţ Rădulescu (28) şi Marian Habet (64). “Din păcate, ratăm în continuare foarte mult. Nu reuşim să valorificăm unele ocazii clare”, a precizat managerul clubului Luceafărul, Alexandru Sitaru. Echipa sa a mizat pe: Napu – Cojocaru (60 Bîcleşanu), Berceanu (70 Uşurelu), Pătraşcu, Schinteie(32 Iacob) – Moescu(45 Iorgulescu), Mohora, Albuşel, Habet – Rădulescu, Răducăniţa. Etapa viitoare este programat derby-ul CSS Drobeta – Luceafărul Drobeta. Echipele severinene se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 12, pe Stadionul Termo.

 

Politica