sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Prefectul de Mehedinţi cere primăriilor să aloce şcolilor bani pentru reparaţii

Prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, le-a cerut reprezentanţilor autorităţilor publice locale să aloce unităţilor de învăţământ banii necesari, astfel încât să poată fi efectuate reparaţii curente şi, apoi, obţinute avizele sanitare şi cele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Membrii Grupului Judeţean pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar la nivelul judeţului Mehedinţi s-au întrunit joi, 1 septembrie, la sediul Instituţiei Prefectului.

În cadrul întrunirii, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Mehedinţi a prezentat o informare privind activităţile desfăşurate pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic/auxiliar în anul şcolar 2016-2017. Astfel, un număr de 174 unităţi de învăţământ preuniversitar sunt date în responsabilitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, 27 în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Mehedinţi şi 24 în responsabilitatea poliţiilor locale din cele 2 municipii și 3 oraşe ale judeţului.
Prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, a atras atenţia reprezentanţilor autorităţilor publice locale să aloce sumele necesare pentru repaţiile curente, astfel încât să poată obţină autorizaţiile sanitare de funcţionare şi autorizaţiile de securitate la incendiu: „Știu că sumele pe care le aveţi la dispoziţie în buget sunt destul de mici, dar conform legii aveţi obligaţia să prevedeţi sumele necesare desfăşurării în condiţii normale şi optime a activităţii în unităţile de învăţământ. şi aici mă refer la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unităţile şcolare în vederea obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu. Totodată, vreau să vă informez că în această perioadă comisiile mixte, constituite prin Ordin al Prefectului, se deplasează în teritoriu pe trasee stabilite şi conform datelor operative pe care le avem deja verifică modul cum se desfăşoară pregătirea unităţilor de învăţământ pentru începerea anului şcolar 2016-2017”.
De asemenea, prefectul Cristinel Pavel a precizat că a fost aprobat Planul Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Mehedinţi în anul şcolar 2016-2017, după cum transmite Cancelaria Prefectului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Articolul precedent
Articolul următor

Politica