Filmul lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost inclus într-un top al celor mai mari 100 filme ale acestui început de secol, realizat de BBC pe baza unui sondaj în rândul a peste 170 de critici de film din întreaga lume. În clasamentul condus de Mulholland Drive, filmul lui David Lynch din 2001, peliculă românească din 2007 figurează pe poziţia 15. Pe locul 100 mai figurează un film realizat în mare parte în România, „Toni Erdmann” (Maren Ade, 2016).
BBC a încercat să identifice care sunt filmele „clasice” ale acestui început de secol, în condiţiile dezbaterilor şi temerilor legate de viitorul cinematografiei sub influenţa evoluţiilor tehnologice. Drept urmare, a cerut unui număr de 177 de critici de film de pe toate continentele să facă o selecţie a filmelor din perioada 2000-prezent pe care le consideră cele mai bune. Pe baza unui punctaj, a fost întocmit acest top 100 condus de „Mulholland Drive” (David Lynch, 2001), „În the Mood for Love” (Wong Kar-wai, 2000) şi „There will be blood” (Paul Thomas Anderson, 2007).
Filmul lui Cristian Mungiu devansează pelicule care au cunoscut succes internaţional atât în rândul criticilor, cât şi de box office, precum „Pan’s Labyrinth” (Guillermo Del Toro – poziţia 17), „Mad Max: Fury Road” (George Miller – poziţia 19), „The Grand Budapest Hotel”, „The Social Network” sau „WALL-E”.
35 dintre aceste „cele mai mari filme” sunt realizate de americani, 9 de francezi, 9 de britanici, 5 de germani, restul ţărilor fiind reprezentate cu cel mult 3 filme.
Iar BBC notează că aproape jumătate dintre aceste producţii au fost prezentate în premieră la Cannes, în timp ce Oscarurile sunt „irelevante”, în condiţiile în care doar patru dintre cele 100 de pelicule au primit Oscarul pentru cel mai bun film, opt au primit premiul pentru cel mai bun film străin, iar 66 nu au primit niciun Oscar (39 nici măcar nu au fost nominalizate).
sursă: hotnews.ro