sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

EXCLUSIV/Cazul craiovenilor care acuză un italian că i-a înşelat: „Ne-a ameninţat pe toţi”

În urma dreptului la replică transmis de Vicenzo Ioele la articolul referitor la acuzaţiile de înşelăciune care îi sunt aduse de craiovenii care au cumpărat apartamente de la acesta, drept la replică publicat în ediţia de miercuri a cotidianului „Jurnalul Olteniei”, cei doi craioveni pe care afaceristul italian îi acuză că au încercat să îl şantajeze şi să îl înşele au venit cu noi precizări referitoare la situaţia conflictuală dintre cele două părţi. Este vorba de Florina Robeanu şi Nicolae Fiera, doi craioveni care nu reuşiseră să intre în apartamentele cumpărate în blocul construit de o firmă a lui Vicenzo, lângă Catedrala Sfântul Dumitru.

Florina Robeanu afirmă că proiectele la care Ioele face referire în dreptul la replică nu au nicio legătură cu apartamentul pe care l-a cumpărat, dar nu l-a primit: „Niciunul dintre acele proiecte nu s-a finalizat pentru că au fost prost întocmite. Am rămas cu banii daţi”.

Femeia a povestit pentru „Jurnalul Olteniei” cum s-a ajuns în această situaţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chilom Camelia este persoana care mi-a făcut diverse propuneri de apartamente în schimbul banilor. Banii erau pentru un apartament din Toporaşi pe care până la urmă l-a cumpărat fiica noastră. El avea şi ipotecă pe apartament. Prima dată am dat pentru apartamentul acela o sută de mii de euro şi el nu putea să îl vândă. Ca să i-l vândă fetei aveau nevoie de alţi bani. Fiica mea a făcut credit şi şi-a plătit apartamentul. A făcut un credit de 65 mii euro şi i-au mai tăiat factură şi chitanţă pe diferenţa de bani. În total a fost 80 şi ceva de mii de euro. Diferenţa de bani urma să ne-o returneze. Nu ne-a mai dat, dar mi-a propus să cumpăr un apartament care era pe numele altcuiva, tot prin Toporaşi.

Arhitecta Camelia Chilom şi un administrator al Grup International, Trancă Doina, m-au dus la notar şi mi-au spus că dacă nu vreau să semnez el o să plece în Italia şi eu nu o să mai iau nimic, că el are multe datorii şi multe probleme şi banii nicidecum nu îi mai văd. Asta cu toate că atunci când fata mea a plătit apartamentul mi-au spus că în două zile, cum intră banii în cont, el o să îmi dea mie diferenţa. Era un miliard şi ceva (n.r. – lei vechi) pe firmă şi diferenţa de până la 60 de mii de euro, pe persoană fizică. Asta se întâmpla în 2011. Până în 2013 m-a tot minţit cu diverse propuneri. Tot ce voiau să îmi dea era ori ipotecat la bancă, ori cu probleme de practic nu se putea vinde. În 2013, am mers la ei şi i-am notificat să îmi dea banii. Eram hotărâtă să le fac plângere penală, făcusem un dosar cu documentele. Atunci au zis să mergem la mediator. Am mers la un mediator. Mi-am angajat un avocat şi avea şi el avocat. În urma medierii am stabilit să ne dea apartamentul de la Catedrală. Am mers cu ei şi ne-au arătat blocul, erau stâlpii ridicaţi şi atât. Le-am spus că vreau cu vedere către Catedrală. Au fost de acord. Am mers la notar şi am făcut un antecontract pe apartamentul nr.1 la etajul 2, numerele erau provizorii, dar se specifica faptul că este cu vedere spre Biserică. A mai fost o încurcătură cu autorizaţia, avea două de care nu am ştiut, una era expirată, o alta era pentru o casă care a fost demolată. La antecontracte mi-a făcut acte adiţionale de prelungire termen. Acum, în primăvară, în actele adiţionale m-a trecut la C1, casa care era demolată. Eu iniţial nu am ştiut că sunt două corpuri. După ce am analizat extrasul de carte funciară am văzut despre ce este vorba. Am reuşit şi am făcut rectificare şi m-a trecut notarul pe C2, unde era blocul”, a spus Florina Robeanu.

Pe de altă parte, deşi Vicenzo Ioele a transmis în dreptul la replică faptul că apartamentul în care Florina Robeanu a intrat “cu forţa este apartamentul domnului Dinculeasa”, femeia spune că, inclusiv marţi, acesta i-a declarat că celălalt cumpărător are un alt apartament: „M-am dus de zeci de ori la acel apartament şi cu Emilio (n.r. – Vicenzo Ioele) şi cu alţi oameni, până în februarie când ei au pus pază şi nu ne-a mai lăsat să intrăm. Pe moment nu mi-am dat seama ce şi cum. Am văzut apoi că era o listă cu persoane care cumpăraseră şi aveau liber acces. Noi nu eram pe ea. Și l-am întrebat pe Emilio şi pe noul administrator ce e cu ea şi au zis că nu e nicio problemă, că apartamentul nostru nu are niciun fel de probleme, să nu ne luăm după zvonuri, că nu e niciun Dinculeasa. Inclusiv, ieri (n.r.- marţi) mi-a spus că nu e niciun Dinculeasa pe apartamentul nostru, că Dinculeasa are în altă parte. Era de faţă şi avocatul lui. Ba mai mult, ieri (n.r. – marţi) îi tot dădea coate soţului meu ca să îl enerveze şi i-a zis: te omor”.

Ultimul termen de perfectare a contractului de vânzare în formă autentică era 30 iunie 2016, la ora 15. Contractul nu a mai fost perfectat.

Fiera Nicolae, celălalt craiovean despre care Jurnalul Olteniei a scris luni şi la care se face referire în dreptul la replică transmis de Vicenzo Ioele, spune că acuzaţiile acestuia nu au legătură cu starea de fapt.

Casa de la Malu Mare eu i-am vândut-o lui ca să îmi dea apartament pe Vasile Conta. Am făcut antecontract la notar. Când să preiau apartamentul pe Vasile Conta m-am trezit cu apartamentul vândut. Mi-a zis că din greşeala angajatelor. Și mi-a zis că îmi dă apartament la Catedrală la Sfântul Dumitru. M-a dus acolo, nu era decât terenul, mi-a arătat planul şi mi-a zis şi a şi menţionat în antecontract că este la etajul 1 cu vedere spre biserică. I-am spus că eu plecând prin străinătate vreau ca sora mea să fie cumpărător. Nu aveam încredere în el şi de aceea. Când a vândut apartamentul din Vasile Conta, la notar a promis că îmi va plăti lunar 160 euro chirie, până când apartamentul de la catedrală va fi gata. El şi-a asumat. Maşina de care vorbeşte nu are nicio treabă cu această cauză. Nu l-am ameninţat niciodată. El m-a înjurat la telefon, ne-a ameninţat pe toţi”, a declarat Fiera Nicolae.

De altfel, acesta a şi formulat o plângere penală împotriva lui Vicenzo Ioele şi a două societăţi ale acestuia pentru înşelăciune şi abuz de încredere prin fraudarea creditorilor în care se precizează, între altele, că italianul a refuzat să treacă în antecontract suma integrală plătită pentru apartament.

A ipotecat apartamentele la bancă, iar oamenii au fost nevoiţi să plătească”

O altă persoană care a cumpărat un apartament de la Ioele Vicenzo este decisă să depună plângere penală împotriva acestuia. Femeia are apartament în blocul de pe Vasile Conta.

În 2008 cumpărasem în altă parte, la Ștefan Velovan, de la el un apartament cu trei camere. Apoi m-a mutat la două camere, pe Vasile Conta, în 2010, am făcut un precontract între noi. Trebuia să fie apartamentul la etajul 3. M-a ţinut cam un an şi ceva aşa, apoi a venit după mine că acolo e apartamentul unui judecător, şi pe acesta l-a înşelat, şi m-a mutat la etajul 4. Am fost de acord. Apoi am mai semnat un antecontract pentru un apartament în blocul de la Ciufulici. Au fost încurcături şi acolo şi am renunţat. Am rămas la Vasile Conta. Dar şi aici ce am păţit până a făcut contractul… Am zis că îi dau şi ultimii bani, numai să semnăm precontractul la notar. În precontract s-a scris că s-au plătit toţi banii. În acte scria că e degrevat de sarcini. Apoi ne-am trezit că apartamentul este ipotecat, la fel ca toate din bloc. Ipoteca era din 2011, iar eu precontractul l-am semnat în 2014 şi efectiv nu am ştiut de ipotecă. Am aflat ulterior. La un moment dat ipoteca nu a fost înscrisă la Cartea Funciară. Cu câteva zile înainte să înscriu promisiunea de vânzare-cumpărare a înscris şi banca ipoteca. Am avut şi procese pe rol cu ei, inclusiv cu banca. Într-un final am semnat contract cu el pentru apartament. Mi-a arătat că avea un acord cu banca prin care se obliga să achite ipoteca până la o anumită dată. Nu a plătit şi a trebuit să plătesc eu. La fel ca şi ceilalţi locatari. Am plătit şi peste o mie de euro de apartament să punem liftul pe care trebuia să îl pună el. Italianul a băgat firma în insolvenţă şi a pus pe altul administrator, iar banca a început executarea. Am ajuns să cumpăr apartament cu două camere cu mai mulţi bani decât aş fi dat pe unul cu trei camere”, a declarat Alina Tiţa.

Aceasta spune că şi angajatorul ei, un afacerist spaniol, a fost înşelat.

El i-a dat până acum peste 50.000 de euro, are chitanţe de mână. A apucat să îi dea banii, iar italianul nu a mai vrut să treacă toţi banii în precontract. Și el a avut iniţial la Ștefan Velovan, italianul a făcut nişte încurcături şi l-a mutat şi pe el în Vasile Conta, la etajul 2, la un apartament al cărui geam dă în casa de lângă. Au semnat între ei un act în care au scris că dacă nu dă casa de lângă jos, în termen de doi ani să nu îi mai plătească diferenţa. A fost totul bine şi frumos, i-a plimbat, pe spaniol şi soţia lui, să îşi aleagă faianţa, gresia, uşile… până au trecut cei doi ani. S-a sucit total şi în două luni la ferestre au apărut perdele. Se mutase cineva, deja. Carlos i-a cerut înapoi banii plătiţi. Nu i-a plătit. Apartamentul l-a pierdut pentru că cei care se mutaseră au acceptat plata ipotecii şi au făcut investiţii acolo, aşa a motivat instanţa. Spaniolul a făcut plângere împotriva italianului. A fost chemat la declaraţii o singură dată, la mai bine de o jumătate de an de când a făcut plângerea şi, de atunci, nimic”, a mai spus Alina Tiţa.

Acestea nu sunt singurele cazuri. Și alţi cumpărători ne-au contactat şi ne-au povestit că au fost înşelaţi de afaceristul italian, însă pentru moment au dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Îl informăm pe această cale pe domnul Vicenzo Ioele că are, din nou, posibilitatea să ne transmită un punct de vedere, ori drept la replică şi îi precizăm, din nou, că acesta este gratuit.

Politica