sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Victorie, în ultimul sfert de oră, pe Bega

Eliminarea din Liga Europa, după eşecul din returul disputat la Tel Aviv cu scorul de 2-1, le-a orientat gorjenilor toate forţele către campionatul intern, unde până acum au demonstrate că sunt de neînvins.

Pandurii a ajuns la al treilea meci din acest sezon fără înfrângere, în acest an calendaristic acumulând chiar 17 partide în care a pierdut un singur joc în Liga I, după ce s-a impus în deplasarea de la ACS Poli Timişoara, de duminică seara. Echipa de pe Bega a fost readusă în prima ligă după imposibilitatea Rapidului de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc şi ocupă ultimul loc din clasament cu -14 puncte, fiind practic sortită retrogradării.

Gorjenii nu s-au încurcat în duelul cu cea mai slabă echipă a campionatului, trecând de timişoreni cu scorul de 3-1, asta după ce a condus în prima repriză, dar a fost egalată în actul secund şi a reuşit să se desprindă în finalul meciului. Țucudean (30) a deschis scorul în jocul de pe Bega marcând astfel primul gol al său pentru Pandurii dintr-o poziţie de unu la unu cu portarul timişorean. Până la finalul primei reprize, acelaşi Țucudean a fost aproape de a mări avantajul gorjenilor, dar Straton a intervenit salvator pentru gazde. În repriza secundă, aportul ofensiv al celor două echipe a crescut, iar Poli Timişoara a revenit în joc prin Elek (54) care a înscris în urma unei lovituri de colţ. Scorul a rămas la această formă până în ultimul sfert de oră al meciului, când gorjenii au marcat cele două goluri care le-au adus victoria. Obodo (76) a transformat lovitura de pedeapsă obţinută de Buijs, iar Munteanu (90 + 2) a stabilit scorul final finalizând un contraatac servit de Voiculeţ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Succesul le-a adăugat pandurilor alte trei puncte în clasament, ajungând la un total de şapte puncte din nouă posibile. Antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat mulţumit la finalul meciului de modul în care a evoluat echipa şi rezultatul obţinut.

Cunoaştem situaţia echipei, au plecat mulţi jucători în vară. Au venit alţii şi am avut nevoie de timp pentru a forma echipa. Suntem mulţumiţi de cele 7 puncte obţinute. Am făcut un joc bun la Timişoara şi rezultatul a fost o victorie, sunt încântat până acum. Rămâne de văzut dacă Țucudean îl va putea înlocui pe Hora, dar are potenţial. Îl aşteptăm şi pe Sânmărtean la echipă, să se rezolve problemele cu cartea verde şi să fie pus la punct cu pregătirea fizică. Cu siguranţă calităţile sale ne vor ajuta în acest sezon”, a declarat Petre Grigoraş.

Altfel, Pandurii a concretizat la finalul săptămânii trecute transferul lui Ioan Hora în străinătate. Fostul atacant al gorjenilor a plecat în Turcia, la Konyaspor, aducând clubului oltean suma de 550.000 de euro în cont şi un procent de 15 % dintr-un viitor transfer al său. Pandurii va întâlni în următorul meci Concordia Chiajna în optimile de finală ale Cupei Ligii, partida fiind programată, miercuri, de la ora 21.30, pe terenul Concordiei.

Poli Timişoara – Pandurii Târgu Jiu 1-3 (0-1)

Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara

Marcatori: Elek (54)/Țucudean (30), Obodo (76, pen.), V. Munteanu (90+2)

ACS Poli Timişoara: Straton – Scutaru, Cânu, Şeroni, Neagu – Artean, Cârstocea (’65, Roşu) – Bărbuţ, Croitoru (’82, Sorescu), Popovici (’62, Doman) – Elek. Antrenor: Ionuţ Popa.

Pandurii Târgu Jiu: Lazar – Unguruşan, Buijs, Bunoza, Grecu – Obodo, Mrzljak (’90, Răuţă) – Trifu, Voiculeţ, Herea (’66, Munteanu) – Ţucudean (’73, Alexandru).

Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Artean 43′, Neagu 75′, Bărbuţ 86′ / Trifu 39′, Unguruşan 39′, Mrzljak 51′.

Au arbitrat: Iulian Călin – Ciprian Florin Danşa, Florin Păunescu; Sergiu Popa.

Observatori: Zoltan Szekely, Dan Potocianu.

 

CLASAMENT LIGA 1

1. Pandurii Tg. Jiu 3 2 1 0 5-2 7

2. FC Voluntari 3 2 0 1 8-3 6

3. CSM Poli Iaşi 2 2 0 0 6-1 6

4. Dinamo Bucureşti 2 2 0 0 6-2 6

5. FC Steaua Bucureşti 2 2 0 0 4-1 6

6. CSU Craiova 3 2 0 1 5-4 6

7. Gaz Metan Mediaş 3 2 0 1 5-5 6

8. F.C. Botoşani 2 1 0 1 5-5 3

9. F.C. Viitorul 3 1 0 2 3-5 3

10. Astra Giurgiu 3 0 1 2 2-6 1

11. Concordia 3 0 0 3 0-7 0

12. CFR 1907 Cluj 2 1 0 1 3-3 -3*

13. ASA Târgu Mureş 3 0 0 3 2-7 -6**

14. Poli Timişoara 2 0 0 2 2-5 -14***

* Echipă penalizată cu 6 puncte
** Echipă penalizată cu 6 puncte
*** Echipă penalizată cu 14 puncte 

Politica