sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSU continuă să caute juniori

 

După ce în urmă cu două săptămâni echipa a doua de la CSU Craiova făcea o selecție în privința completării lotului, supervizată de Dumitru Barbu, Corneliu Papură, precum și antrenori de la grupele mari ale Centrului de copii și juniori, ca Mugur Gușatu, Daniel Mogoșanu, Nelu Petrișor și Valentin David, fiind opriți printre alții Borneci și Miculaicic, începând de săptămâna viitoare este rândul celorlalte grupe al clubului să își completeze loturile. Astfel, începând de sâmbătă până joia viitoare, pe terenul sintetic al Centrului Turistic pentru Agrement și Sport de la Aeroport se vor desfășura selecții pentru completarea efectivului de la grupele de juniori.

Despre acțiunile care vor avea loc în această perioadă, Dumitru Barbu, coordonatorul tehnic al Centrului de copii și juniori al CSU Craiova, a spus: ”Unul dintre punctele principale ale proiectului nostru constă în depistarea și atragerea copiilor și juniorilor talentați, dornici să practice fotbalul. Nu ne aflăm la prima acțiune de acest gen, s-a mai desfășurat o selecție pentru conturarea lotului echipei secunde a clubului, de care am fost mulțumiți. Acum, timp de o săptămână, vom organiza selecții la baza sportivă de la Aeroport. Invităm să participe cât mai mulți copii din Oltenia și din țară. Ne dorim ca ei să se regăsească mai târziu în lotul echipei mari“.

Prima selecție va fi efectuată pentru juniorii A, cei care vor juca a categoria Elită Under 19, sub supravegherea lui Mugur Gușatu, de la ora 10 va fi rândul puștilor născuți în anii 2000 și 2001 să îl impresioneze pe fostul antrenor din retur la celor de la CSU, Daniel Mogoșanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Să sperăm că vom găsi copii care să își dorească să facă fotbal de performanță la clubul nostru. Ediția trecută am avut o generație bună cu care am reușit să ne clasăm pe locul 4 la turneul final, acum îmi doresc să am parte de un nou grup bun cu care să facem cinste clubului”, a declarat Mugur Gușatu, cel care sezonul trecut s-a ocupat cu succes de juniori Under 17 de la CSU.

Începând de luni se vor organiza selecții pentru grupele de juniori născuți în anii 2002 și 2003, care vor fi supervizați de Marian Calafeteanu și Nelu Petrișor. Pe 9 august, Bogdan Vrăjitoarea și Bogdan Budescu vor selecta juniorii D (2004, 2005), iar miercuri copii născuți în anii 2006 și 2007 vor fi testați de Nelu Petrișor și Bogdan Vrăjitoarea. Cea mai mică grupă,  a juniorilor F (2008, 2009, 2010), va fi analizată  pe 11 august, de la ora 17.30, de Alin Dina și Bogdan Budescu. Trebuie menționat că de selecția portarilor se va ocupa Tiberiu Lung

Politica