sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanţii de droguri din parcarea de la Lidl, menţinuţi după gratii

Magistraţii Tribunalului Dolj au amânat judecarea procesului în care trei craioveni, doi dintre ei tată şi fiu, au fost trimişi în judecată pentru trafic internaţional de droguri de risc. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile la începutul lunii decembrie 2015, după ce unul dintre ei a fost prins în flagrant, în parcarea hipermarket-ului Lidl, încercând să vândă aproximativ jumătate de kilogram de haşiş cu suma de 10.000 lei. Miercuri, 27 iulie a.c., Tribunalul Dolj a menţinut arestarea preventivă pentru cei doi inculpaţi care se află în spatele gratiilor, respingându-le cererile de eliberare din penitenciar. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 12 septembrie.

Reamintim că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu un procuror al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat, la începutul lunii decembrie, o acţiune vizând destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri de risc. Astfel, în baza informaţiilor pe care le aveau, poliţiştii BCCO Craiova l-au prins în flagrant, în parcarea hipermarket-ului Lidl, joi, 3 decembrie 2015, pe Cătălin Deliu, de 17 ani, din Craiova, în timp ce încerca să vândă o jumătate de kilogram de haşiş contra sumei de 10.000 lei. Imediat după flagrant, oamenii legii au efectuat încă două percheziţii domiciliare, la Marius Gabriel Bălan, de 22 de ani, din Craiova, dar şi la tatăl tânărului prins cu drogurile, Cristian Deliu, de 43 de ani, fiind percheziţionată şi locuinţa acestuia din Bistreţ. În urma descinderilor, oamenii legii au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor alte 60 de grame de canabis, dar şi un pistol letal, de calibrul 6 mm şi 9 cartuşe cu glonţ. Cei trei au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost audiaţi de procurorul de caz, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Pe 4 decembrie au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere admisă de instanţă care a dispus arestarea celor trei, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc, introducere în ţară de droguri de risc şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe cei trei, împreună cu Alissa Deliu, pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc. Dosarul, înregistrat la Tribunalul Dolj pe 21 ianuarie a.c., a intrat în procedura camerei preliminare, iar între timp Cătălin Deliu a fost eliberat sub control judiciar. Dosarul a fost analizat de judecători, care au respins toate excepţiile invocate de inculpaţi, astfel că s-a dispus începerea judecării procesului:”Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Bălan Marius Gabriel. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 371D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpaţii Deliu Cristian, Deliu Cătălin, Bălan Marius Gabriel şi Deliu Alissa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Deliu Cristian, Deliu Cătălin, Bălan Marius Gabriel şi Deliu Alissa”.

La termenul de miercuri, 27 iulie a.c., judecătorii au respins cererile lui Bălan şi Cristian Deliu, aflaţi în penitenciar de la trimiterea în judecată, de înlocuire a arestării preventive cu o măsură mai blândă, inculpaţii fiind menţinuţi după gratii:„În baza art. 362 C.pr.pen. rap. la art. 208 C.pr.pen. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Deliu Cristian şi Bălan Marius Gabriel, ambii aflaţi în Penitenciarul Craiova. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Deliu Cătălin. Respinge cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul Deliu Cătălin, ca nefondată. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulate de inculpaţii Deliu Cristian şi Bălan Marius Gabriel, ca nefondate. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 27 iulie 2016”, după cum se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 12 septembrie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Camelia SÂRBU

Politica