sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSU trebuie să arate altfel în faţa propriilor suporteri

După un start de campionat cu stângul, în fieful lui Pandurii Târgu Jiu, CSU Craiova trebuie să se revanşeze în faţa propriilor fani în a doua etapă a acestui sezon din Liga I. Echipa lui Gigi Mulţescu va întâlni luni, de la ora 18.30, pe stadionul Extensiv din Bănie, gruparea ASA Târgu Mureş.

În ciuda unui joc care i-a aşezat pe craioveni într-o poziţie de dominare în faţa pandurilor, greşelile juvenile, momentele de deconcentrare şi superficialitate pe care le-au arătat jucătorii lui Mulţescu, au făcut viaţa grea echipei craiovene în prima partidă a acestui campionat, lucru ce a adus o stare de dezamăgire în vestiarul lui CSU, care după o reîmprospătare a staff-ului tehnic spera să înceapă altfel sezonul.

Probabil şi faptul că noii jucători au fost aduşi cu puţin timp înainte de debutul campionatului, iar timpul pe care aceştia l-au avut la dispoziţie să se adapteze la stilul impus de antrenorul Mulţescu şi la modul de joc al echipei a contribuit la evoluţia ştearsă a grupării din Bănie din runda inaugurală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acum, jucătorii echipei craiovene trebuie să arate altfel în primul meci pe care îl dispută în faţa propriilor suporteri, pe teren propriu. Atitudinea jucătorilor şi determinarea pe care o vor arăta pe gazon va conta mult pentru a câştiga simpatia fanilor încă de la începutul acestui sezon. În mai multe rânduri, în declaraţiile jucătorilor şi oficialilor din perioada de pregătire, s-a cerut suportul microbiştilor craioveni, care au fost invitaţi să vină la meciuri şi să susţină echipa din Bănie, dar acest lucru se va întâmpla mai uşor dacă şi jocul echipei va funcţiona mai bine, va arăta că există şanse să performeze în acest campionat, după două ediţii în care echipa a arătat mediocritate.

Adversarul de luni nu este unul uşor de bătut, dar nici nu reprezintă cea mai de temut echipă a Ligii I. ASA Târgu Mureş a pierdut în prima etapă, în deplasarea de la nou promovata Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 2-1. Nici mureşenii nu au rupt gura târgului la startul acestui sezon, iar CSU ar putea profita de asta pentru a bifa o primă victorie, una care ar mai destinde atmosfera după eşecul amar contra gorjenilor.

REZULTATE ETAPA I

Vineri, 22 iulie

FC Voluntari – FC Viitorul 0-1

Pandurii Târgu Jiu – CSU Craiova 2-1

Sâmbătă, 23 iulie

Gaz Metan Mediaş – ASA Târgu Mureş 2-1

Astra Giurgiu – Dinamo Bucureşti 1-4

Duminică, 24 iulie

CFR Cluj – Concordia Chiajna 2-0

Miercuri, 31 august

Steaua Bucureşti – CSM Poli Iaşi

PROGRAM ETAPA A II-A

Vineri, 29 iulie

CSM Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş ora 21.00

Sâmbătă, 30 iulie

FC Botoşani – CFR Cluj ora 18.30

Duminică, 31 iulie

Pandurii Târgu Jiu – Astra Giurgiu ora 17.30

FC Viitorul – Steaua Bucureşti ora 20.30

Luni, 1 august

CSU Craiova – ASA Târgu Mureş ora 18.30

Concordia Chiajna – FC Voluntari ora 21.00

Politica