sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doljeanul din care medicii au scos 93 alice: „De 7-8 ani avem probleme, am depus plângeri la poliţie”

Bărbatul din Segarcea care a fost împuşcat de 93 de ori cu o armă cu alice spune că cei vinovaţi îi agresează familia de mai mulţi ani.

Doljeanul, aflat încă în spital, a povestit pentru Jurnalul Olteniei ce s-a întâmplat atunci când a fost împuşcat. De faţă erau şi copiii săi.

Vizavi de mine, pe stradă, este o vie. Omul ăla a murit şi acum nu o mai munceşte nimeni. Eu eram urcat pe casă, făceam ceva la acoperiş şi am văzut cinci persoane din Segarcea care au patrulat toată ziua pe acolo, dar m-am gîndit că or avea treabă. Pe la 6 jumate-7, am plecat după iarbă cu copilul. S-a făcut ceasul vreo 10 şi când am venit n-am mai luat seama dacă sunt ăia acolo. Am oprit căruţa la poartă şi i-am zis copilului să se ducă înăuntru să îl aducă şi pe ăla mic că plângea să vadă şi el calul. L-a adus, a văzut calul şi i-am zis să îl ducă înapoi că era calul transpirat şi se murdărea copilul, să-l dehămăm, să băgăm căruţa înăuntru. În timpu’ ăsta, cum s-a întors cu faţa să intre în curte, a dat cu poarta, iar de-acolo din gard, de vizavi s-a auzit un foc de armă. Nici nu am apucat să întorc capul că m-a şi atins în spate. S-a speriat copilul, s-a întors şi am auzit a doua oară când a tras. Copilul, cu ăla mic în braţe, a strigat: „Tati, tati, uite de acolo se trage. Eu am căzut jos atunci, eram conştient, dar nu am mai putut să mă duc după ei. Au fugit prin viţă la deal, a spus bărbatul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Omul spune că este vorba de un conflict mai vechi şi că a sesizat în mai multe rânduri poliţia cu privire la faptul că familia îi este agresată de indivizii care l-au împuşcat.

Acum 7-8 ani i-am luat un scuter la copil şi se ducea şi el seara să se plimbe. Fiind ciutipani, copiii străzi, că aşa le zic ăştia pe acolo, dădeau cu praştia în fire, în guguştiuci. Copilul a trecut cu scuterul pe acolo şi au dat cu praştia şi i-au scos ochiul. O fi fost din greşeală, cum au zis ei, dar le-a dat un an cu suspendare. De aici ei poartă tot necazul ăsta. De atunci într-una avem probleme. Am fost şi la poliţie, am depus trei plângeri într-o săptămână pentru că s-a dus fata la magazin să ia o sticlă de suc, ei fiind strânşi acolo la un local i-au luat telefonul din mână să vadă ce număr are ea, că de ce trece pe stradă şi să nu-i bagă în seamă. I-au zis să stea de vorbă cu ei că dacă nu o taie şi o bagă în sac şi o dau la câini să o mănânce. Fata a venit plângând acasă şi mi-a spus. Am luat-o dimineaţa şi ne-am dus la poliţie, am depus plângere şi le-a dat două milioane amendă. La două trei zile am trimis-o pe nora mea şi pe fată la magazin, să cumpere ceva. I-au ţinut calea la poartă,i-au spus ” ce te-ai apucat să-i spui lu’ tat-o ţi-am zis că dacă îi spui te tăiem şi te dăm la câini” şi au tras-o să o bage cu japca în curte, să o ameninţe cu cuţitul. A venit fata înapoi şi mi-a spus. Am dat telefon la 112, nu m-am mai dus la poliţie. Tot aşa le-a dat amendă două milioane. Dacă am văzut aşa, a doua zi, m-am dus în audienţă la comandant şi am depus iar plângere. Când vin de la gară sau de la ocazie copiii mei mă sună să mă duc să îi aştept. Îi duc, îi aduc. Când sunt cu mine şi trec pe lângă noi pun mâna pe coase, bâte, ţevi de aluminiu şi dau în cai că să îmi sperie mie copiii. Am declarat tot la poliţie şi mi-au zis că nu au ce să facă, că nu au dovezi”, a mai spus acesta.

Reamintim că medicii au scos din trupul bărbatului nu mai puţin de 93 de alice.

Pacientul a fost împușcat cu o armă cu alice, a fost adus în Departamentul de Urgență în cursul serii trecute, la sosire era conștient, stabil hemodinamic. Prezenta multiple plăgi împușcate cu alice pe fața posterioară a trunchiului. În urma investigațiilor s-au evidențiat leziuni cu retenție de corp străin metalic, la baza hemitoracelui stâng, la nivelul splinei, rinichi bilateral, de asemenea, intraperitoneal, retroperitoneal și pararectal. La tomografie au fost inventariate 93 de alice, a afirmat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Bărbatul a suferit o intervenție chirurgicală, fiind acum în stare stabilă.

Procurorii au demarat o anchetă în acest caz, o persoană fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

 

Politica