sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dumitru Barbu se va ocupa, de acum, de Centrul de copii şi juniori al CSU Craiova

Clubul craiovean l-a instalat pe antrenorul Dumitru Barbu, care în acelaşi timp este şi conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova unde predă disciplina fotbal la studiile de licenţă şi cursurile de master, în postul de coordonator tehnic al Centrului de copii şi juniori. Licenţiat ca antrenor cu licenţa UEFA A, Dumitru Barbu activează ca tehnician din 1996, iar cele mai recente performanţe sunt obţinerea titlului de vicecampion naţional în 2011 şi medaliile de bronz în 2012 cu juniorii D ai Școlii de Fotbal “Gică Popescu”. Acesta şi-a prezentat pentru site-ul oficial al clubului craiovean obiectivele cu care a venit în noua funcţie. El spune că principalul scop va fi să genereze jucători pentru echipa a doua, dar şi pentru echipa de seniori a Craiovei, în acelaşi timp dorind să obţină rezultate bune în competiţiile naţionale.

Nu am venit doar în slujba clubului, ci a oraşului, a oltenilor. Craiova a fost puternică atunci când nucleul a fost format din jucători autohtoni. Îmi propun să stabilizăm grupele Centrului, să echilibrăm numeric şi valoric grupele. Nu omitem ideea de a obţine în continuare rezultate la nivel national, însă obiectivul principal rămâne acela de promovare a jucătorilor Centrului la echipa a doua şi la echipa mare a Craiovei. Vom fi transparenţi şi vrem să asigurăm pe toată lumea de corectitudinea deciziilor. Voi pune un mare accent pe relaţia de comunicare cu toţi factorii implicaţi în performanţa sportivă: antrenori, jucători şi familiile acestora. Ca obiectiv personal, mi-am propus să implementez o metodică proprie specifică jucătorilor olteni, adaptată fotbalului românesc“, a declarat Dumitru Barbu.

Altfel, s-a stabilit şi noul staff tehnic pentru satelitul CSU Craiova, care va fi pregătit în următorul sezon de Corneliu Papură, ajutat de Mugurel Guşatu, secund, Tibi Lung, antrenor cu portarii şi Cătălin Brânduşoiu, preparator fizic. Formaţia secundă şi-a reluat antrenamentele la începutul acestei săptămâni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acţiune de selecţie

Clubul craiovean a anunţat pe site-ul oficial că va organiza un joc de selecţie pentru conturarea lotului echipei a doua. Acţiunea va avea loc, sâmbătă, de la ora 10:00, pe terenul sintetic de la Centrul Turistic pentru Agrement şi Sport (Aeroport) şi este deschisă jucătorilor născuţi în perioada 1994-1997. Jocul-test va fi supervizat de Dumitru Barbu, Corneliu Papură, precum şi antrenori de la grupele mari ale Centrului de copii şi juniori.

Politica