Daniel Antonie, director în cadrul Complexului Energetic Oltenia, trimis în judecată în dosarul „Bani pentru Medinţu”, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un nou dosar. Acesta este suspectat că a cumpărat la suprapreț truse medicale și furtunuri pentru pompieri, creând companiei un prejudiciu de peste 400.000 lei.
”În perioada octombrie 2013-martie 2014, Antonie Daniel, în calitate de director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, beneficiind de complicitatea și a altor persoane, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea la prețuri supraevaluate de către societatea pe care o conducea a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor şi 170 truse sanitare de prim ajutor. Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, Antonie Daniel a prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei”, au transmis procurorii DNA.
Procurorii au dispus punerea bărbatului sub control judiciar, timp de 60 de zile. În această perioadă, Daniel Antonie trebuie să nu exercite profesia în timpul căreia ar fi săvârșit faptele, cea de director al Diviziei Miniere, să nu depășească limita teritorială a României și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Antonie a contestat măsurile restrictive, urmând ca o decizie în acest sens să fie luată, marți, la Tribunalul Gorj.
Daniel Antonie se află, în acest moment, în concediu, potrivit telegrafonline.ro.
Daniel Antonie a fost trimis în judecată în primul dosar de abuz în serviciu instrumentat de DNA pe 8 iunie, alături de Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, și Dorina Jianu, șefa de la Legislație și Guvernanță Corporativă, femeia fiind acuzată de complicitate. Aceştia sunt acuzaţi i-ar fi oferit, prin hotărâre de directorat, 128.100 de lei lui Aurel Medințu, pentru ca acesta să renunţe la funcţia de director al Diviziei Energetice.
Astfel, potrivit procurorilor, pe 22 decembrie 2015, inculpaţii Ciobotărică Ion Laurenţiu, în calitate de preşedinte al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu şi Antonie Daniel, în calitate de membru al Directoratului SC CEO SA Tg. Jiu, au aprobat şi acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensaţie financiară constând în 5 remuneraţii fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiaşi Directorat, respectiv 128.100 lei.
Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcţiei Juridice şi Guvernanţă Corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora, susţin anchetatorii.
„Concret, inculpatul Ciobotărică Laurenţiu, în înţelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenţionat diverse prevederi legale şi situaţii de fapt pentru a crea confuzie şi a da o aparenţă de legalitate acţiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracţională a fost precedată de nenumărate demersuri iniţiate de inculpatul Ciobotărică Laurenţiu, care încă de la numirea sa în funcţie, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condiţiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeaşi funcţie.
De menţionat este faptul că cei trei inculpaţi au avut reprezentarea faptului că în atribuţiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea şi plata vreunui gen de remuneraţie a membrilor săi, această competenţă aparţinând altui organism din cadrul societăţii respective”, arată DNA.