miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziţii la trei locaţii din Dolj, pe studii clinice falsificate

Poliţia Română, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează 26 de percheziţii la cabinetele unor medici cercetaţi pentru fapte de corupţie, ridicând înscrisuri şi probe de la 31 de unităţi sanitare din 16 judeţe.

Poliţiştii au ajuns şi în Dolj, mai exact în trei locaţii din Craiova, dintre care una este Spitalul de Neuropsihiatrie, după cum au confirmat reprezentanţi ai municipalităţii.

„Din cercetări a reieșit că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei (medicamente folosite în special pentru tratarea unor boli mentale). Astfel, medicii incluşi în derularea de studii clinice ar fi falsificat întreaga documentaţie de evaluare a pacienţilor – subiecţi, fie prin falsificarea consimţământului de participare la studiu acordat de către pacient sau de către aparţinătorii acestuia, fie prin consemnarea în fişele de evaluare sau foile de observaţii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Medicii ar fi inclus în studiu persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau nu ar fi administrat medicamentul pacientului, în realitate. Ulterior, medicii ar fi prezentat către sponsorul comanda studiul, respectiv societăţile percheziţionate, documentele necesare avizării şi aprobării punerii pe piaţă a respectivelor medicamente ce au făcut obiectul studiului clinic”, se arată în comunicatul de presă emis de Poliţia Română.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica