marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova și-a dat foc la haine

Un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță din Craiova, condamnat pentru omor, și-a dat foc la haine și la obiectele personale din celulă, astăzi, în jurul orei 09:00. Acesta se afla singur în celulă și a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale.

„Detașamentul 1 al Inspectoratului pentru situații de Urgență s-a deplasat la fața locului unde au intervenit cu o autospecială de stingere și trei echipaje de prim-ajutor. Au fost intoxicate trei persoane cu fum. Deținutul care a provocat incendiul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale, iar un altul și un cadru al penitenciarului au primit asistență medicală la fața locului”, a declarat locotenent colonel Cătălin Cotop, șef operațional.  

Incendiul nu s-a extins și la alte celule, în schimb 488 de persoane, deținuți și cadre ale Penitenciarului au fost scoși în curtea instituției unde au stat aproximativ 15-20 de minute. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului, subcomisar Marian Gângeoveanu, deținutului nu îi era interzis să aibă asupra sa surse de foc precum brichetă sau chibrit, deoarece legea anitifumat nu interzice fumatul în penitenciarele de maximă siguranță, ca urmare aceste obiecte sunt permise în camera de detenție. Ele pot fi procurate de la magazinul Penitenciarului sau pot fi primite prin vizită.

 

 

 

Politica