La Complexul Muzeal Măldăreşti din cadrul Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, se desfăşoară, ub coordonarea doamnelor Beu Liliana – director adj. şi Stan Mironela – muzeograf, cea de-a V-a ediţie a proiectului educaţional „Şcoala de lângă muzeu”.
Au fost înscrişi un număr de peste 380 de elevi de la şcolile primare din comunele Vaideeni, Slătioara, Măldăreşti şi de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din oraşul Horezu. Proiectul are patru etape constând în patru vizite ale copiilor la muzeu, însoţiţi de cadrele didactice, potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean Vâlcea.
“Dacă scopul primei vizite este acela de a-i familiariza pe copii cu patrimoniul din muzeu şi de a le povesti amănunte privind istoria locului, la cea de-a doua vizită ei vor asista la o aplicaţie practică privind facerea pâinii în mod tradiţional şi vor putea efectiv să participe la frământatul şi modelatul acesteia.
La cea de-a treia vizită, elevii sunt invitaţi să deseneze şi să picteze ceea ce i-a impresionat mai mult din ce au văzut la muzeu, astfel încât, cu lucrările realizate aici, să putem organiza o expoziţie a lor dedicată Zilei de 1 Iunie”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Judeţean Vâlcea.
Expoziţia va fi vernisată cu prilejul celei de-a patra vizite, în 31 mai 2016, ocazie cu care vor fi premiate lucrările câştigătoare, iar tuturor copiilor participanţi li se va oferi o surpriză dulce.







