Divizionara B CSM Rm. Vâlcea va juca, în această după amiază, un meci foarte important în actuala ediţie de campionat. Elevii lui Adrian Dulcea care au dezamăgit în ultimele jocuri, iar prin rezultattele îngregistrate au ajuns la patru puncte distanţă de locul care duce la barajul de supravieţuire, vor da piept pe propriul teren cu Universitatea Cluj. ”Iată că înfrângerrea neașteptată de la Pâncota, ne face să tratăm foarte serios meciurile ce vor urma. Nu m-am așteptat să fim învinși, dar lipsa de concentrarea a dus la acest rezulat. Poate din cauza faptului că am intrat în play-out cu un avantaj a făcut ca jucătorii să nu mai fie captați maxim la ceea ce se întâmplă în teren. Vom întâlni o echipă care își va juca șansa, chiar dacă se confruntă cu probleme de ordin financiar. Îmi doresc să facem un joc bun și să ștergem impresia din ultimele meciuri, iar publicul să revină din nou cu plăcere la stadion”, a spus antrenorul CSM-ului, Adrian Dulcea.
Gruparea din Zăvoi nu se va putea baza pe doi dintre titularii săi din acest sezon, este vorba de Cătălin Pârvulescu – a cărui accidentare la spate a recidivat în meciul de la Pâncota şi de Dragoş Firţulescu – care a avut o ieşire necontrolată etapa trecută, când a încasat cartonaş roşu. De asemenea, nu se ştie, deocamdată, dacă este apt de joc Samson Nwabueze – care, de aproape o lună a stat departe de gazon, din cauza varicelei. La ora actuală, Universitatea Cluj are nevoie disperată de puncte, de vreme ce ocupă abia locul 4 în clasamentul play-out-ului şi are probleme serioase în ceea ce priveşte retrogradarea. În sezonul regulat cele două partide au fost extrem de echilibrate. În primul meci disputat la Râmnicu Vâlcea, CSM-ul s-a impus cu 2-1 după ce oaspeţii au condus şi au jucat în superioritate numerică în ultimele minute, iar în retur la Jucu a fost egal, 1-1, de această dată clujenii având superioritate de doi oameni. Cele două echipe care se duelează pe arena din Zăvoi, în acestă după amiază, se vor întâlni, și sâmbătă, de al ora 11 pe ”Cluj Arena” înntr-un meci din cadru etapei a 6-a , prima din returul play-out-ului.
Liga a 2-a, seria a 2-a
Play-out, etapa a 5-a
11 mai, ora 11
Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare
Ora 17
CSM Rm. Vâlcea – Universitatea Cluj-Napoca
Unirea Târlungeni – Şoimii Pâncota
Clasament play-out:
1. CSM Rm. Vâlcea 4 2 1 1 6-4 25
2. Şoimii Pâncota 4 3 0 1 6-4 22
3. Olimpia Satu Mare 4 3 1 0 7-3 21
4. Univ. Cluj 4 1 1 2 4-5 20 5.Unirea Tărlungeni 4 0 2 2 3-5 11 6.Metalul Reşiţa 4 0 1 3 1-6 -10
Play-off, etapa a 6-a
11 mai, ora 16
Chindia Târgovişte – Gaz Metan Mediaş
Ora 17
UTA Bătrâna Doamnă – FCM Baia Mare
12 mai, ora 19
FC Braşov – CS Mioveni
Clasament play-off
1.Gaz Metan Mediaş 5 3 1 1 10-7 31
2. UTA Bătrâna Doamnă 5 2 3 0 9-6 29
3. Chindia Târgovişte 5 2 2 1 9-6 28
4. CS Mioveni 5 2 1 2 8-8 24
5. FC Braşov 5 1 0 4 9-15 22 6.FCM Baia Mare 5 1 1 3 8-11 17







