Începe procesul lichidatorului judiciar craiovean arestat pentru şpagă

Redactia

Judecătorii Tribunalului Dolj au dispus, miercuri, începerea procesului lichidatorului judiciar din Craiova, prins în flagrant, pe 26 februarie, în timp ce primea 1.000 de euro de la o denunţătoare. Lichidatorul ceruse mită 3.000 de euro promiţând obţinerea unei soluţii favorabile într-un dosar de faliment şi susţinea că o parte din bani vor ajunge la judecătorul investit cu soluţionarea cazului. Judecătorii au menţinut, în aceeaşi zi, arestarea preventivă a bărbatului.

Judecătorii Tribunalului Dolj au decis, miercuri, 4 aprilie a.c., începerea procesului lui Constantin Florescu, de 61 de ani, din Craiova, lichidator judiciar ajuns după gratii pentru şpagă, în luna februarie, după ce au analizat dosarul în camera preliminară şi au constatat legalitatea administrării probatoriului:„constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 119/P/2016 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj la data de 15.02.2016, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza penală privind pe inculpatul Florescu Constantin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 NCP şi trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 NCP, cu aplic. art. 38 alin. 1 NCP. Fixează termen de judecată la data de 1.06.2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi 4 mai 2016”, se arată în hotărârea instanţei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar pe 17 februarie a.c., după ce o craioveancă a depus plângere că lichidatorul judiciar Constantin Florescu, de 61 de ani, din Craiova, i-a cerut prietenului său, administrator al unei societăţi comerciale, 30.000 de lei şpagă. În schimbul sumei de bani, lichidatorul promisese că îl va ajuta pe prietenul femeii „în cadrul procedurii falimentului, în sensul întocmirii unui raport care să nu atragă răspunderea patrimonială“. Anchetatorii au precizat că era vorba de un dosar de faliment aflat pe rolul Tribunalului Dolj, în care Cabinetul Individual de Insolvenţă Constantin Florescu se ocupa de lichidarea societăţii administrate de prietenul denunţătoarei, SC LU&LU SRL. În denunţ, femeia a povestit că, pe 22 ianuarie a.c., a avut loc o întâlnire la supermarket-ul Kaufland – Craioviţa Nouă, pe parcursul căreia Florescu i-a pretins prietenului ei suma de 10.000 lei. Întrucât două zile mai târziu acesta urma să plece din ţară, lichidatorul i-a spus că de remiterea sumei să se ocupe femeia.  Ulterior, pe 18, respectiv 24 februarie, între denunţătoare şi Florescu Constantin au avut loc două întâlniri, pe parcursul cărora lichidatorul judiciar i-a pretins femeii suma de 3.000 euro, susţinând că 1.000 euro din aceşti bani erau destinaţi magistratului judecător desemnat cu soluţionarea dosarului de faliment, pentru obţinerea unei decizii favorabile. În final, la ultima convorbire telefonică, cei doi au stabilit ca, vineri, 26 februarie a.c., la ora 11:00, să se întâlnească în parcarea magazinului Billa, din municipiul Craiova, pentru remiterea unei tranşe de 1.000 euro, astfel că anchetatorii au pus la punct detaliile flagrantului.  ”În dimineaţa zilei de 26.02.2016, în jurul orelor 10:40, denunţătoarea (…) s-a deplasat în parcarea magazinului Billa, poziţionându-se în apropierea uşilor de acces în punctul comercial, iar după circa cinci minute şi-a făcut apariţia şi Florescu Constantin. Cei doi au purtat discuţii timp ce circa 8-10 minute, perioadă în care inculpatul i-a dat asigurări denunţătoarei că o parte din suma pretinsă anterior (1.000 euro)  va fi remisă magistratului judecător de la Tribunalul Dolj, arătându-şi disponibilitatea de a completa cu banii proprii diferenţa, iar la finalul acestora denunţătoarea i-a remis lichidatorului Florescu Constantin suma de 1.000 euro, pe care acesta i-a introdus într-un  portmoneu, de culoare neagră,  pe care l-a pus în buzunarul din spate,  partea dreaptă al pantalonilor”, au reţinut procurorii în rechizitoriu. Inculpatul a fost reţinut pe 26 februarie, apoi arestat preventiv, măsura fiind prelungită ulterior de instanţă. La jumătatea lunii martie, Florescu a fost trimis în judecată, dosarul înregistrându-se la Tribunalul Dolj, unde acum a ieşit din camera preliminară. Tot miercuri, odată cu dispunerea începerii procesului, judecătorii au menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat:  „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Florescu Constantin , prin încheierea nr. 42/27.02.2016 a Tribunalului Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 mai 2016”, după cum se mai arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Inculpatul poate contesta menţinerea arestării la Curtea de Apel Craiova.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol