Cîţu şi Gogoşanu, în vederile lotului naţional de box

Redactia

Toţi pugiliştii juniori din ţară s-au adunat în perioada 9-10 aprilie, la Călăraşi, pentru a demonstra că merită un loc în lotul naţional. Federaţia Română de Box a organizat sâmbătă şi duminică o etapă de selecţie pentru categoria juniorilor, la care au participat şi doi sportivi de la CSM Craiova. Marius Cîţu, sportiv pregătit de maestrul Iulian Cărămidă, a boxat în limitele categoriei 70 de kg contra ploieşteanului Ioniţă Toni. Constantin Gogoşanu, sportiv antrenat de Constantin Cucu, a concurat la categoria 57 de kg, împotriva boxerului Cătălin Burcea de la clubul Dinamo Bucureşti. Fiecare a disputat câte un meci, iar în urma prestaţiei pe care au avut-o vor primi în perioada următoare decizia antrenorilor dacă vor fi sau nu selectaţi în lotul naţional. Totuşi, antrenorul Iulian Cărămidă este încrezător că cei doi vor primi un răspuns pozitiv din partea oficialilor, după impresiile sale în urma selecţiei de la Călăraşi. “Ambii sportivi au avut o evoluţie bună la etapa de selecţie de la Călăraşi. Meciurile s-au încheiat fără decizie, dar eu sunt încrezător că amândoi vor fi selectaţi pentru lotul naţional şi vor primi convocarea. Aşteptăm să vedem răspunsul acum, noi ne vom pregăti în continuare şi sunt convins că îi vom vedea pe amândoi în curând boxând sub tricolor.”, a declarat Iulian Cărămidă.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol