Galerie foto/ 150 de ani de luptă pentru viaţă

Redactia

150 de ani în care, cu viaţa lor, au apărat viaţa. Atât a trecut de la înfiinţarea primei Companii de Pompieri din municipiul Craiova. Cu această ocazie, dar şi pentru că pe 28 februarie se sărbătoresc 83 de ani de Protecţie Civilă în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia”, al judeţului Dolj a organizat, vineri, o serie de evenimente.

ISU Dolj şi-a deschis porţile şi astfel a putut fi vizitat noul centru de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, s-a prezentat tehnica de intervenţie, s-au lansat două cărţi cu tematică specifică istorico-militară a „Pompierilor Olteni” şi s-au premiat elevii talentaţi care au participat la un concurs de desene cu aceeaşi temă.

Cel mai important moment al zilei a fost ceremonialul de înmânare a Drapelului de Luptă al Unităţii.

Aşezaţi în formaţie, în piaţa Mihai Viteazul, cu acompaniamentul fanfarei şi cu binecuvântarea soborului de preoţi, militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia”, al judeţului Dolj au primit Drapelul de Luptă.

”Această zi reprezintă pentru unitatea dumneavoastră, momentul în care curajul şi devotamentul de care daţi dovadă în îndeplinirea misiunilor de salvare a vieţilor omeneşti , vă sunt apreciate prin acordarea acestui simbol. Drapelul de luptă. Este distinţia marcantă a tot ceea ce înseamnă valorile militare: onoare, demnitate, profesionalism, un simbol care trebuie să existe în fiecare dintre voi.

Să fiţi mândri de istoria pe care o aveţi, puţine unităţi din România se pot lăuda cu existenţa a 150 de ani marcaţi de numeroase evenimente care în acest moment vă încununează munca de o viaţă.

Oferirea acestui drapel reprezintă un gest simbolic pentru pompierii doljeni menit să vă motiveze şi mai mult în lupta cu secundele pentru salvarea vieţii. Mulţumesc tuturor ofiţerilor şi subofiţerilor,pompierilor doljeni pentru dăruirea şi respectul faţă de această armă, arma pompierilor. Pentru spiritul de sacrificiu asumat în fiecare zi,” a rostit Raed Arafat, secretar de stat MAI.

Jur, să păstrez ca pe lumina ochilor Drapelul de Luptă Tricolor, simbol al unităţii, suveranităţii şi independenţei naţionale, al onoarei, vitejiei şi gloriei militare a poporului român, al tradiţiilor eroice străbune şi al patriei mele, România!”

Sunt cuvinte din jurământul militarilor, jurământ pe care l-a spus şi colonelul Constantin Florea alături de oamenii săi în momentul în care a primit Drapelul.

Apoi, în pas cadenţat pompierii doljeni au defilat prin faţa autorităţilor prezente, dar şi a oamenilor ce au vrut să le fie alături în acel moment solemn.

După ce fanfara a cântat ultima notă, iar covorul roşu s-a strâns, pompierii şi-au dat jos chipiul, casca sau masca şi şi-au îmbrăţişat familiile. Pentru că aşa cum viaţa noastră contează pentru ei, şi viaţa lor contează pentru cineva.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol