Doi imigranți sirieni au încercat să intre ilegal în românia prin vama Calafat însă, au fost prinși în punctul de trecere. Cei doi, unul în vârstă de 22 ani, celălalt de 24 ani, au fost găsiți ascunși într-un camion, care potrivit documentelor, transporta saltele. Camionul venea din Turcia și avea ca destinație Suedia, locul în care aceștia doreau să ajungă și pentru care plătiseră 20.000 dolari.
Tinerii nu aveau documente asupra lor, însă în urma verificărilor făcute de polițiștii de frontieră doljeni, împreună cu cei bulgari, au fost identificați și preluați împreună cu șoferul camionului de către Poliţia de Frontieră Bulgară care va decide soarta lor.
Tinerii sirieni au recunoscut că în urmă cu câteva zile au fost urcaţi în camion, în Turcia, de o persoană pe care nu o cunosc si căreia i-au plătit 20.000 de dolari, pentru a ajunge în Suedia.







