vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

CSM Drobeta a debutat cu medalie la Balcaniadă

Prezent cu două sportive la Balcaniada de la Bursa, CSM Drobeta a fost reprezentat pe prima treaptă a podimului de premiere de Mihaela Bărbulescu (foto). Eleva pregătită de Marin Dobrescu a câștigat toate cele 5 meciuri avute în limitele categoriei 49 kg, în finală căreia a învins reprezentanta Bulgariei. La 70 kg, severineanca Larisa Nițu s-a clasat pe locul al IV-lea. “Am fost aproape să luăm două medalii. Mizam în special pe Nițu, însă ea a avut o cădere la individual, unde a fost învinsă de reprezentanta Bulgariei, cu 4-2. Interesant e că, în întrecerea pe echipe, care a avut loc ulterior, Nițu a învins-o clar pe aceeași sportivă din Bulgaria”, a explicat Dobrescu. În întrecerea pe echipe, România s-a clasat pe locul secund în Turcia, la medalia de argint a delegației țării noastre contribuind din plin și cele două severinence. Tot la sfârșitul săptămânii trecute, dar la Târgoviște, CSM Drobeta a cucerit medalia de aur și la Naționalele de trânte – Campionul de mâine, competiție rezervată copiilor născuți în anii 2004-2005. Clubul severinean a avut-o în concurs doar pe Oana Vînturache, clasată pe primul loc la categoria 32 kg.

Vor șase medalii la Târgu Mureș

CSM Drobeta vizează noi medalii la sfârșitul acestei săptămâni, la Târgu Mureș, unde va avea loc finala Campionatului Național de Juniori III (2000-2001) și de copii I (2002-2003). În urma etapei de calificare de la Băile Herculane, Elena Bușoi (44 kg), Adina Giura (57 kg), Roxana Capezan (62 kg) și Valentina Ungureanu (70 kg) au obținut dreptul de participare la junioare III, iar Georgiana Zarescu (37 kg), Patricia Manofu (40 kg), Larisa Cercel (44 kg), Cristina Ungureanu (48 kg), Dalis Vînturache (28 kg), Mihai Mărgărit (37 kg), Darius Ungureanu (40 kg), Sabin Stegaru (53 kg) și Adelin Cureteu (53 kg) vor lupta la copii. “Vom merge cu 13 luptători la Târgu Mureș și sper să cucerim cel puțin 6 medalii”, a precizat Dobrescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Politica