Daniel George Popescu, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, s-a întors de la Campionatul Naţionl de Karate al Ministerului Afacerilor Interne cu două medalii.
În perioada, 22-25.09.2015, în sala de sport a Universităţii de Vest din Timişoara, s-a desfăşurat campionatul de karate al Ministerului Afacerilor Interne la care au participat 40 de cadre de la toate structurile ministerului: poliţie, poliţie de frontieră, pompieri şi jandarmi.
La catergoria – 84 kg, agentul de poliţie Popescu George Daniel, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Postul de Poliţie Rast, a întâlnit adversari de valoare care participă, de regulă, la campionatele naţionale organizate de Federaţia Română de karate. La această categorie, respectiv proba de Kumite – individual, agentul de poliţie a reuşit să fie învingător ocupând locul II pe podium.
De asemenea, doljeanul a făcut parte din lotul Poliţiei Române, astfel că, la proba pe echipe s-a clasat pe locul I, lot din care face parte încă din anul 2012.
Tânărul de 26 de ani a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina în decembrie 2012, iar de atunci îşi desfăşoară activitatea în structurile de ordine şi siguranţa publică, fiind mereu în slujba cetăţenilor.
Poliţistul practică această artă marţială de la vârsta de 14 ani, moment în care s-a şi îndrăgostit de acest sport, ceea ce l-a motivat să ajungă pe culmile succesului, fiind campion naţional în repetate rânduri. Ultima reuşită a fost chiar la începutul anului 2015, la campionatul naţional de karate – shotokan, organizat de Federaţia Româna de Karate şi care s-a desfăşurat în municipiul Braşov.