David Matei, ales printre vedetele etapei în Superliga României: „Punctele sunt importante”

Anghel Catalin
David Matei ales printre vedetele etapei în Superliga României
foto: Facebook/UCVOficial

Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. După întâlnirea dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, încheiată cu victoria alb-albaștrilor, David Matei a prins un loc printre vedetele etapei. Mijlocașul alb-albaștrilor a marcat pentru trupa din Bănie și a contribuit la succesul oltenilor.

Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a 14-a din sezonul regulat:

  • FC Rapid – FK Csíkszereda Miercurea Ciuc 2 – 0, Constantin Grameni (Rapid – FOTO)
  • Corvinul Hunedoara – FC Argeș Pitești 2 – 0, Ion Cărăruș (Corvinul)
  • Petrolul Ploiești – CFR 1907 Cluj 1 – 1, Christopher Braun (CFR)
  • Oțelul Galați – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1 – 1, Dimitri Oberlin (Sepsi OSK)
  • Universitatea Craiova – FC Botoșani 2 – 1, David Matei (Universitatea Craiova)
  • Dinamo – UTA Arad 2 – 0, Alberto Soro (Dinamo)
  • FC Voluntari – Farul Constanța 1 – 2, Matteo Ahlinvi (Farul)
  • Universitatea Cluj – FCSB 1 – 0, Ștefan Lefter (U Cluj)

Reacția lui Matei, după meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani:

„Cel mai important este că am reușit să câștigăm. Un meci greu, pe o vreme nefavorabilă pentru fotbal, dar suntem foarte fericiți că am continuat seria. Lucrăm la antrenamente foarte multe trasee. Nu pot spune că am lucrat fix faza aceasta, de la gol, dar încercăm cât mai multe faze de genul la antrenament.

Cel mai mult contează că am reușit să câștigăm și că am luptat până la final. Era frumos să continuăm așa (n.r. – fără gol primit) dar cele 3 puncte sunt importante. Era mai bine 0-0 decât 2-1? Punctele sunt importante”, a transmis David Matei, după meciul cu FC Botoșani.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol