Adina Turcu: „Încercăm să redăm demnitatea pacientului român”. Încă un etaj reabilitat la Spitalul ,,Victor Babeş”

Redactia

 Mobilier nou, frigider, televizor, grup sanitar propriu şi climatizare, sunt modernizările aduse erajului doi, secţia adulţi, a spitalului de Boli Infecţioase ,,Victor Babeş” din Craiova.

La inaugurarea, de ieri, a etajului proaspăt refăcut au participat reprezentanţii Primăriei Craiova şi Adina Turcu, managerul instituţiei spitaliceşti, care a afirmat că la numirea sa în funcţie acel spaţiu era dezafectat şi transformat într-un depozit.

,,Pentru a oferi pacienţilor noştri totul din punct de vedere medical şi cu un efort susţinut de aproape doi ani, am reuşit, astăzi, să îi dăm utilitatea pentru care a fost construit. Totul a fost posibil cu ajutorul autorităţilor municipale. Astfel, avem un etaj cu zece rezerve dotate cu mobilier luxos, frigider, televizor, grup sanitar propriu şi climatizare. El deserveşte două secţii de Boli Infecţioase Adulţi, secţia I şi II. Întreaga investiţie se ridică la suma de 950.000 lei şi este finanţat integral de la bugetul local prin Primăria Municipiului Craiova”, a precizat Adina Turcu.

 

Speranţa moare ultima!

Nici nu s-a uscat bine varul la etajul doi, că reabilitarea continuă. ,,Mai sunt două etaje de reabilitat pe care noi sperăm să le finalizăm până la sfârşitul acestui an calendaristic. Și spun “sperăm” pentru că încă suntem în faza de licitaţii şi ştiţi cum este cu licitaţiile, ştii când încep, dar nu ştii când se termină, niciodată. Dar, oricum investiţiile începute în acest spital sunt aproape de finalizare. De asemenea, mai avem un contract cu BERDUL care se referă la partea de izolare termică, ceea ce înseamnă că şi faţada spitalului va arăta bine, nu numai că va scădea factura la utilităţi”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.

Edilul a mai anunţat şi faptul că începând de luna viitoare, tot în curtea spitalului de Boli Infecţioase va demara construcţia noului spital municipal Filantropia, iniţial, cu faza de proiectare.

,,Oricum, spre sfârşitul anului viitor vom avea în Craiova un spital municipal nou. Până atunci însă, ne-am hotărât să punem la punct toate celelalte spitale care aparţin de Primăria Craiova. S-au investit foarte mulţi bani în sănătate, de zece ori mai mulţi decât fosta administraţie, dar în momentul în care vii într-un astfel de spital şi vezi cum arată, îţi dai seama că aşa ar trebui să ne tratăm, în aceste condiţii civilizate şi sunt absolut convinsă că un spital din Uniunea Europeană nu poate să arate mai bine decât ceea ce aţi văzut astăzi aici”, a afirmat Olguţa Vasilescu.

De aceeaşi părere este şi managerul spitalului care consideră că aşa cum arată noua secţie ne putem compara cu orice spital privat din România: ,,Oferim pacienţilor de la spitalul ,,Victor Babeş” un maximum de confort. Și prin asta încercăm să redăm demnitatea pacientului român.”

 

Statul reabilitează, omul strică

La păstrarea noilor condiţii oferite pacienţilor trebuie să se implice şi oamenii care calcă pragul spitalului pentru că municipalitatea repară, iar aparţinătorii bolnavilor strică. De aceea, Adina Turcu, a declarat că va fi interzis accesul vizitatorilor în spital, acesta urmează să se facă doar conform programului de viziă.

În ceea ce priveşte spitalul ce urmează să fie construit, primarul Craiovei susţine că partea de dotări a unităţii spitaliceşti va costa cel mai mult din întreaga investiţie.

,,Este absolut obigatoriu să fie făcută pentru că sunt secţii de la spitalul Filantropia, cum este Cardiologia, Hematologia care este şi singura din această zonă a ţării, care arată îngrozitor de rău, iar acele clădiri care adăpostesc secţiile respective efectiv nu mai rezistă. Am vrut să facem măcar o igienizare a lor şi ni s-a spus de către constructorul care a realizat expertiza că şi o fereastră dacă o scoatem de acolo şi încercăm să punem termopan se va prăbuşi toată clădirea. Este foarte clar că nu mai avem cum să investim în acele clădiri care trebuie efectiv rase şi construit un spital nou. Anul viitor, eu vă garantez că toţi craiovenii se vor trata în condiţii de top în spitalele noastre, ale municipalităţii. Pentru că s-au investit foarte mulţi bani, se cunoaşte. Se vede spre exemplu la secţia de copii de la parc, Maternitatea, Spitalul nr. 4 care este aproape complet reabilitat, mai este de zugrăvit faţada şi câteva lucrări minime la acoperiş, în rest se prezintă la condiţii de top, şi acest spital care va fi reabilitat până la sfârşitul anului. Însă, ca să putem să nu mai avem şi câte doi, trei bolnavi în pat la Cardiologie sau la Hematologie care este singura secţie din regiune este foarte clar că va trebui să construim un nou spital, nu are legătură spitalul regional cu investiţiile pe care le face municipalitatea. Pentru că spitalul regional ar urma să preia pacienţii de la Spitalul nr. 1, însă cei care se tratează deja în spitalele noastre vor trebui să se trateze în condiţii civilizate”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Chiar dacă rănile spitalului încep să fie vindecate, el mai are o bubă. Potrivit unei expertize tehnice efectuate la data de 24.02.2010 şi publicată pe site-ul Primăriei Craiova, o clădire a Spitalul Clinic ,,Victor Babeş”, construită în anul 1933 este încadrată la gradul seismic de risc I. Potrivit Adinei Turcu, managerul spitalului, clădirea se află undeva în spate şi nu necesită consolidare pentru că prezintă risc seismic, dar nu grad I.

În acea clădire însă, potrivit raportului de pe site-ul Primăriei, lucrează 16 persoane şi există 62 de paturi unde ar putea fi internaţi pacienţii.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol