ZIUA POMPIERILOR, SĂRBĂTORITĂ ŞI LA OLT

Redactia

Ieri, 13 septembrie a.c.,  începând cu ora 11.00, pe platoul din faţa Prefecturii Olt, în organizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt, s-au desfăşurat activităţile dedicate acestei zi festive. Ca orice manifestare militară naţională, festivitatea a început cu intonarea imnului naţional.

Sărbătorirea ZILEI POMPIERULUI în data de 13 septembrie a fost legal oficializată în anul 1953. Ziua de 13 septembrie 1848 este cel mai semnificativ moment din tradiţia de luptă a pompierilor, în anul 2015 împlinindu-se 167 de ani de la bătălia eroică din Dealul Spirii – Bucureşti.
Anterior acestui eveniment s-au desfăşurat şi alte acţiuni: în perioada 25 august – 1 septembrie s-au desfăşurat mai multe competiţii de mini-fotbal, volei şi fotbal-tenis, la care au participat peste 150 de salvatori olteni.

Între 8 – 10 septembrie, pe pagina de Facebook a ISU Olt a fost anunţat un concurs dedicat copiilor, intitulat „Ştiu să previn, salvez, protejez!”. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, adresându-se copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Câştigătorii în cadrul primei secţiuni a concursului ,,Stiu să previn, salvez, protejez” sunt: Gabriel Dungă, Claudiu Negoescu, Andrei Negoescu şi Ana Maria Vizonie. Câştigătorii în cadrul celei de-a doua secţiuni a concursului sunt: Dragoş Dodo Mircea, Albert Din, Albert Bobes, Aida Maria Din, Mario Oprişan, Ciuca Eliza, Ciobanu Ştefania şi Alex Ciotea. 

Pe data de 11 septembrie, între orele 10.00 – 12.00, în toate subunităţile ISU Olt are loc acţiunea „Porţi Deschise”.În ziua de 13 septembrie pe platoul din faţa prefecturii manifestările se vor desfăşura, având ca puncte principale:
1.    Premierea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă
2.    Decernarea de diplome de excelenţă colaboratorilor
3.    Înmanarea gradelor militare pentru ofiţerii şi subofiţerii care au fost avansaţi înainte de termen
4.    La sfârşitul evenimetului, vor fi prezentate echipametele pompierilor olteni în cadrul atelierelor privind executarea măsurilor complete de stingerea incendiilor, precum şi descarcerarea şi acordarea asistenţei medicale.

În deschiderea manifestărilor a fost citit mesajul ministrului de Interne şi al Administraţiei, ulterior prefectul Silviu Neacşu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, având un mesaj din partea instituţiilor pe care le conduc. Au mai fost prezenţi: şefii instituţiilor deconcentrate judeţene, deputaţii Emil Moţ şi Virgil Delureanu şi primarul Slatinei, Emil Popa, precum şi alte persoane şi personalităţi din Slatina.

Ceremonialul dedicat Zilei Pompierilor din România, se va încheia, aşa cum era şi normal, cu emoţionanta  defilare a gărzii de onoare, precum şi a autospecialelor din dotarea ISU Olt. Trebuie menţionat că în data de 11 septembrie, cu prilejul Zilei de 13 septembrie, inspectorul-şef al I.S.U. Olt, Lt. col. Adrian Tănase, a înmanat diplome de colaborare ziariştilor din judetul Olt.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol