Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia engleză West Ham United, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. În tur, la Londra, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 2-2.
Joi, golurile Astrei au fost marcate de Budescu, în minutele 33 şi 36, în timp ce pentru englezi a înscris Lanzini, în minutul 3.
Filmul golurilor:
0-1: Lanzini a primit un balon la marginea careului mare şi l-a învins pe Lung cu un şut lângă bară.
1-1: Budescu a primit un balon în jumătatea adversă, a înaintat şi a înscris cu un şut în forţă de la 23 de metri.
2-1: William a pătruns în partea stângă, a centrat în careu şi Budescu a marcat cu latul de la 12 metri.
Astra Giurgiu: Lung jr. – Queiros, Găman, Geraldo (Oros '19), Junior Morais – Seto, Boldrin – Enache, Teixeira (Alibec '67), William – Budescu (Lovin '84). Antrenor: Marius Şumudică.
West Ham United: Randolph – Knoyle, Jenkinson, Henry, Page (Pike '90+2) – Lanzini, Cullen, Poyet, Nolan – Lee (Brown '80), Maiga. Antrenor: Slaven Bilici.
Cartonaşe galbene: Junior Morais '37, Alibec '83, Lovin '89 / Knoyle '45, Henry '49.
Arbitri: Paolo Valeri (central) – Alessandro Giallatini, Giulio Dobosz (asistenţi) – Carmine Russo (rezervă) – toţi Italia.
ASA, aproape de surpriză
ASA Târgu Mureş a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Europa, deşi a trecut, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia franceză AS Saint-Etienne, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.
În tur, ASA Târgu Mureş a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Luis Pedro '39 şi Ivan Gonzalez '62, în timp gazdele au punctat prin autogolul lui Ivan Gonzalez, în minutul 71.
Filmul golurilor:
0-1: Luis Pedro a marcat cu un şut din 6 metri, după o combinaţie cu Axente.
0-2: Gorobsov a centrat din partea dreaptă şi Ivan Gonzalez a marcat cu o lovitură de cap de la 7 metri.
1-2: Mollo a centrat din lovitură liberă de pe partea stângă şi Ivan Gonzalez şi-a împins balonul în proprie poartă.
AS Saint-Etienne: Ruffier – Clerc (Theophile-Catherine '77), Bayal Sall, Perrin, F. Pogba, Brison – Clement, Diomande (Lemoine '67) – Monnet-Paquet (Hamouma '56), Roux, Mollo. Antrenor: Christophe Galtier.
ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Golanski, Ivan Gonzalez, Balici, Velayos – Hanca (Jazvici '61), G. Mureşan, Gorobsov, Luis Pedro (Ramiro Costa '72) – Axente, Jurado (Brandan '46). Antrenor: Vasile Miriuţă.
Cartonaşe galbene: Brison '61, Mollo '90 / Balici '24, Ivan Gonzalez '86, Golanski '88, Gorobsov '90+3.
Arbitri: Craig Pawson (central) – Michael Mullarkey, Michael Salisbury (asistenţi) – Robert Madley (rezervă) – toţi Anglia.
Tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00.
Sursa: Mediafax