vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Amenzi de aproape 100.000, date de poliţiştii vâlceni

În perioada 24-26 iulie a.c., pe lângă dispozitivul curent, la nivelul judeţului Vâlcea au fost luate o serie de măsuri, fiind organizate  ample acţiuni în vederea prevenirii activităţilor infracţionale. 

În acest sfârşit de săptămână, aproape 400 de poliţişti vâlceni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa şi fluenţa traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. O atenţie în plus a fost acordată  locurilor de agrement şi zonelor turistice din întreg judeţul.
Din totalul efectivelor angrenate în misiunile din acest sfârşit de săptămână,  în judeţul Vâlcea peste 252 au fost de la structurile de ordine publică, 111 de la poliţia rutieră, dar şi de la structurile de investigare a criminalităţii economice, investigaţii criminale şi acţiuni speciale. 

Poliţiştii au răspuns cu promptitudine la 275 de apeluri pe Sistemul Unic de Urgenţă. Poliţiştii vâlceni au organizat acţiuni specifice, fiind întărită prezenţa echipelor de patrulare în mediile şi în zonele cu risc criminogen din întreg judeţul, fiind organizate 42 de acţiuni. Astfel, poliţiştii au constatat  8 infracţiuni judiciare şi  la regimul circulaţiei sau de altă natură,  identificând tot atâtea  persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii din cadrul structurilor rutiere au aplicat 403 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 121 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar ca măsură complementară, au fost reţinute 38 permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. Poliţiştii de la transporturi au fost prezenţi în trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranţă pentru cei care au ales să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceştia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.

În total, în urma abaterilor contravenţionale constatate,  poliţiştii vâlceni au aplicat 498 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 95.070 de lei.

IPJ VÂLCEA

Politica