Piața Nord din Râmnicu Vâlcea se închide. Primăria a explicat situația

Anghel Catalin
Piața Nord din Râmnicu Vâlcea se închide Primăria a explicat situația
foto: FAcebook

Primăria Râmnicu Vâlcea a anunțat, în cursul zilei de miercuri, faptul că Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Autoritățile locale au subliniat faptul că producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare, și chiar sprijin pentru transportul produselor, în Piața Centrală și în PT3 – Ostroveni.

Piața Nord din Râmnicu Vâlcea se închide. Primăria a explicat situația

„Sub amenințarea unor amenzi ce pot însuma 150.000 lei date de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea pentru neconformarea la cerințele privind securitatea la incendii, Piețe Prest S.A. a decis închiderea temporară a Pieței Nord începând cu data de 8 octombrie. Comercianții de legume, fructe și flori ce își desfășoară activitatea în piață (al căror număr variază între 10 și 15) au fost informați asupra acestei măsuri, oferindu-li-se, totodată, opțiunea de a se muta în Piața Centrală (s-au pus la dispoziție inclusiv mașini pentru transportul produselor) unde există spații suficiente la mese; de asemenea, celor 8 firme care gestionează în chirie spațiile comerciale cu acces din exterior din structura pieței li s-a propus mutatea temporară în complexul comercial PT3 din Ostroveni („Centrala”)”, transmite Primăria Râmnicu Vâlcea.


Cum s-a ajuns la o astfel de măsură

Autoritățile locale spun că măsura este luată în contextul în care Piața Nord, inaugurată în vara anului 2008, nu mai respecta cerințele curente, substanțial modificate în ultimii ani, privind securitatea la incendii, astfel că incinta trebuie să treacă printr-o serie de modificări structurale de anvergură. Piețe Prest S.A. a demarat deja procesul de proiectare în vederea stabilirii intervențiilor necesare conformării la normativele actuale, iar după finalizarea acestei etape se va putea cunoaște și durata lucrărilor.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol