COSR a premiat performerii României de la Baku

Redactia

Delegaţia tricoloră a obţinut un total de 12 medalii la ediţia inaugurală a Jocurilor Europene ce s-a desfăşurat la Baku, între 12 şi 28 iunie. Dintre acestea, trei au fost de aur, cinci de argint şi patru de bronz. Alte clasări în faţă au fost două locuri patru, nouă locuri cinci şi două locuri şase. Sportivii care au reuşit rezultatele menţionate în contul României au fost, ieri, recompensaţi cu o sumă de bani din partea Comitetului Olimpic Sportiv Român, condus de Alin Petrache. Acesta a declarat că România putea obţine mai mult de 12 medalii la Jocurile Europene de la Baku dacă "unele federaţii" tratau mai serios competiţia.

"Pentru noi, competiţia de la Baku a fost o pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Puteam avea rezultate mai bune la Baku. Dacă unele federaţii tratau mai serios, mai cu intensitate această competiţie cu siguranţă puteam să ne bucurăm de mai multe medalii", a spus Petrache, la finalul festivităţii în cadrul căreia COSR i-a premiat pe medaliaţii şi sportivii clasaţi pe locurile 4-6 la prima ediţie a Jocurilor Europene.

Preşedintele COSR a vorbit şi despre ceea ce trebuie să se întâmple în sportul românesc pentru a repeta performanţele olimpice obţinute înainte de 1989.

"Fiecare federaţie poate va avea nevoie, şi să nu ne fie ruşine, poate de un antrenor mai bun, de un conducător tehnic mai bun, de un preparator fizic mai bun, de un psiholog, de nişte medici care să stea în permanenţă alături de aceste loturi pentru a obţine calificarea unui număr cât mai mare de sportivi şi la Rio să obţină medaliile de care avem nevoie. Pentru că de 25 de ani mergem numai descrescător în privinţa medaliilor şi numai cu un plan bine pus la punct putem reveni", a adăugat Alin Petrache.  

Sportivii au fost premiaţi după cum urmează: medalia de aur – 30.000 de lei, medalia de argint – 18.000 de lei, medalia de bronz – 12.000 de lei, locul 4 – 5.000 de lei, locul 5- 3.000 de lei, locul 6 – 2.500 de lei.

"Niciodată recompensa financiară nu a putut acoperi efortul pe care îl face un sportiv de înaltă performanţă pentru a aduce în ţară acea medalie. Nu am făcut un calcul total, premiile sunt însă consistente. Nu sunt importante sumele, de exemplu pentru medalia de aur un sportiv va primi 30.000 de lei", a mai spus preşedintele COSR.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol