Pandurii, în faţa unei noi pagini de istorie

Redactia
1 Min Read

Gorjenii vor disputa în această seară un meci cu o încărcătură mare, fiind prima finală din istoria clubului gorjean, iar, dacă se vor impune, vor aduce în premieră un trofeu naţional la Târgu Jiu. Pandurii va întâlni, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, Steaua Bucureşti, în ultimul act al Cupei Ligii. Trupa lui Iordănescu are un avantaj moral în faţa roş-albaştrilor, după victoria din returul campionatului, obţinută la Târgu Jiu, scor 3-1. În privinţa retrogradării, lucrurile s-au cam stabilit, iar pandurii nu au de ce să îşi mai facă mari griji, mai având nevoie de un singur punct pentru a fi salvaţi matematic. Aşa că este de aşteptat ca elevii lui Iordănescu să dea tot ce au mai bun în jocul din această seară, pentru a scrie o nouă pagină în istoria clubului, după ce majoritatea jucătorilor care se află acum în lotul pandur au reuşit în urmă cu doi ani o altă premieră pentru formaţia din Târgu Jiu, şi anume calificarea în Europa League.

 

 

Distribuie acest articol