SCM “U”, în barajul pentru semifinalele Ligii Balcanice

Redactia

Echipa masculină de baschet SCM “U” Craiova a fost învinsă, marţi seara, pe teren propriu, scor 75-74 (22-21, 21-13, 15-20, 17-20), de către formaţia macedoneană Kumanovo, în ultimul joc din grupa C a Ligii Balcanice.
Pentru Craiova au evoluat: Micic (19 puncte), D. Andrei (9), Bozovic (11), Boltic (14), Marojevic (8), Bureau (2), Bosnjak (6), Şanta (4), Petrişor (1).
În urma acestui eşec, elevii lui Andelko Mandic au ratat posibilitatea să se califice direct în semifinalele Ligii Balcanice. Oltenii vor juca pentru un loc în semifinale cu o echipă din cealaltă grupă, urmând să-şi afle adversara după încheierea ultimelor meciuri din grupe, confruntarea urmând să fie tur-retur.
Jucătorul Cătălin Petrişor a recunoscut superioritatea adversarilor, însă evoluţia alb-albaştrilor a fost mai slabă decât în ultimele meciuri.

Am ratat şansa să fim pe primul loc, însă putem ajunge în semifinale. Luna martie se anunţă foarte grea pentru noi, urmând să avem foarte multe meciuri de disputat. Cred că acest joc nu l-am pierdut la ultima fază. Am jucat mai slab decât eram obişnuiţi şi am făcut multe greşeli în special în apărare.
A declarat Cătălin Petrişor

Energia, în sferturile FIBA EuroChallenge

Energia Târgu Jiu a fost învinsă de echipa italiană Enel Basket Brindisi cu scorul de 78-67 (20-14, 12-20, 24-18, 22-15), pe teren propriu, în ultimul meci din Grupa I masculină a FIBA EuroChallenge la baschet, dar s-a calificat în sferturile de finală ale competitiei de pe prima pozitie.
În sferturi, Energia va înfrunta echipa franceză Le Mans Sarthe Basket, clasată pe poziţia a doua în Grupa J, după JSF Nanterre, altă formaţie din Hexagon, dar înaintea austriecilor de la Magnofit GK Gussing şi a turcilor de la Muratbey Usak Sportif.

Pentru gorjeni au evoluat: Giordan Watson 17 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive, Porter Troupe 9 p, 2 rec, 2 pd, Louis Darby 15 p, 3 rec, 1 pd, Michal Kremen 6 p, 2 rec, Nemanja Milosevic 10 p, 5 rec, 1 pd, Cătălin Vlaicu, Răzvan Bratoloveanu, Tal Karpelesz 4 p, 6 rec, 1 pd, Omer Tal, Barîş Aktaş, Andreas Glyniadakis 6 p, 5 rec, 1 pd. Antrenor: Antonis Constantinides.
În celălalt meci al grupei, kazahii de la BC Astana au dispus de Okapi Aalstar (Belgia), cu 77-73. În clasamentul final, pe primul loc s-a clasat Energia, cu 10 puncte, urmată de Brindisi, 9 p (485-445), BC Astana, 9 p (512-509), Okapi Aalstar, 8 p.
Sferturile de finală se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri, prima manşă fiind programată pe 10 martie, la Tg. Jiu, meciul al doilea în Hexagon, pe 12 martie, iar un eventual meci decisiv se va desfăşura tot în Gorj, pe 17 martie.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol