Medaliată cu aur la toate categoriile de vârstă la care a participat până în prezent pe plan intern şi vicecampioană europeană de cadeţi, în 2014, Suzana Şeicariu nu va mai reprezenta clubul severinean şi la juniori. Componentă a lotului naţional, eleva descoperită de antrenorul-emerit Marin Dobrescu a decis în această lună să părăsească CSM Drobeta, club a cărui situaţie financiară nu permite păstrarea sportivilor de valoare. Din acest motiv, înotătorii Marius Radu şi Alin Artimon s-au transferat în urmă cu 6 luni la CSM Bacău, iar judoka Maria Paraschiv, medaliată la Naţionalele de Juniori şi Tineret, a revenit la CSM Focşani, de unde fusese transferată în 2012.
La 19 ani, vrea la JO din 2016
Dacă Radu ajunsese la malul Dunării în 2007, de la LPS “Emil Racoviţă” Bucureşti, iar Artimon fusese achiziţionat în 2012 de la CSM Brăila, Şeicariu e născută în Drobeta-Turnu Severin şi a fost descoperită de Marin Dobrescu în urmă cu aproape 8 ani! Luptătoarea crede că de la Steaua poate ajunge mai uşor la JO, unde speră să fie prezentă chiar în 2016.
E un pas înainte în cariera mea. Am ales să plec la Steaua şi sper că ajung la Jocurile Olimpice. Din acest an am trecut la juniori şi dacă nu s-o putea să ajung în 2016, la Rio de Janeiro, în 2020 cu siguranţă voi fi acolo. Sper să nu am parte de accidentări.
A spus luptătoarea de 18 ani, Suzana Şeicariu
În 2012, CSM Drobeta a cedat-o la CS Steaua Bucureşti şi pe vicecampioana mondială de juniori Roxana Iancolovici, dar luptătoarea s-a accidentat între timp la coloană şi a fost nevoită să abandoneze sportul de performanţă, iar în prezent se ocupă de pregătirea copiilor la clubul severinean.