S-au ţinut tare în faţa bihorenilor

Redactia
2 Min Read
Confruntarea cu formaţia din Oradea, susţinută ieri, de la ora 11.00, a constituit un test extrem de util pentru elevii lui Gavrilă şi Năstăsie. Deşi a întâlnit o formaţie mai puternică, dar care are destule probleme, mai ales pe plan financiar, gruparea doljeană s-a dovedit o nucă greu de spart. ACSVM Craiova a pierdut la un gol diferenţă, scor 1-0, întâlnirea cu FC Bihor, după un meci în care doljenii au ameninţat în mai multe rânduri poarta orădenilor. 
 
Jocul a fost dominat de noi, ei au avut un şut pe poartă şi au dat gol, în timp ce noi am avut patru-cinci ocazii clare şi am ratat. Este un amical, rezultatul nu contează foarte mult, important este că reuşim să ne creăm situaţii de a marca. Am întâlnit o divizionară secundă, care chiar dacă se află în situaţie de retrogradare, a fost totuşi un adversar puternic pentru noi. Suntem mulţumiţi de jocul echipei până acum, ţinând cont că avem un lot foarte tânăr, cu mulţi jucători sub 21 de ani şi chiar sub 18 ani, dar va trebui ca în returul sezonului să ne prezentăm mai bine, altfel ne va fi greu.
A declarat Dumitru Firu, preşedintele ACSVM Craiova
 
Tehnicieni formaţiei adoptate de Işalniţa au mizat, în partida de miercuri, pe următorii jucători: Tomşa – Nuţă, Istudor, Chircan, Bălosu – Borneci, Ţenovici, Borhot, Scarlat L., Sârmon, Scarlat. C. 
Au mai intrat: Popescu C., Bistriceanu, Poenaru, Ţucă, Geamănu. „Municipalii” vor rămâne cantonaţi la Băile Felix până sâmbătă, iar vineri este foarte posibil să dispute un nou joc amical, adversarul nefiind încă decis. 
Share This Article