Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, a doua favorită a turneului ITF de la Midland (statul american Michigan), a fost învinsă cu 6-3, 6-3 de americanca Jessica Pegula (20 ani), marţi, în runda inaugurală a competiţiei dotate cu premii totale de 100.000 de dolari.
Cîrstea (24 ani, 97 WTA) a fost eliminată de o jucătoare aflată pe locul 1.021 în lume şi care a revenit în toamnă în circuitul profesionist, după o absenţă de un an. Cîrstea şi Jessica Pegula s-au mai întâlnit o dată, în 2011, paradoxal, tot în primul tur la Midland, românca învingând atunci cu 7-6 (3), 6-3.
Sorana, fostă numărul 21 mondial în 2013, cunoaşte o perioadă neagră în cariera ei, coborând vertiginos în ierarhia WTA, în ultimele luni, după ce a câştigat doar două din ultimele opt meciuri de simplu jucate de la US Open încoace (din septembrie 2014).
Cîrstea este a doua favorită şi la dublu, alături de Eva Hrdinova (Cehia), cele două urmând să joace în primul tur cu americancele Caroline Dolehide/Lauren Embree.
Perechea alcătuită din Elena Bogdan şi Nicole Melichar (SUA), cap de serie nr. 3, s-a calificat în sferturile de finală, după 6-4,. 3-6, 10-8 în prima manşă cu cuplul Bernarda Pera (SUA)/Nicola Slater (Marea Britanie). Bogdan şi Melichar vor întâlni în sferturi o altă pereche americană, Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey.







