Trei pietoni accidenţaţi de un şofer neatent

Redactia
Un şofer de 34 de ani, din Vâlcea, a accidentat la sfărşitul săptămânii trei pietoni care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. Printre aceştia se află şi un minor în vârstă de 16 ani care a fost diagnosticat cu contuzie coloană lombară şi contuzie gambă dreapta.
 
Un bărbat de 34 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea, a condus un autoturism pe str. Tineretului – Rm. Vâlcea, şi la intersecţia cu str. Mihai Eminescu nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 41 de ani, unei femei de 38 de ani şi unui minor de 16 ani care traversau strada pe marcajul pietonal, accidentându-i.
Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
 
Potrivit aceleiaşi surse, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui C. Cristian, bărbatul în vârstă de 41 ani, diagnosticat cu contuzie umăr şi cot drept şi a C. Minodorei care s-a ales o entorsă la glezna stângă. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol