CJRAE Dolj, nouă ani de existenţă

Redactia
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenă Educaţională a împlinit, ieri, nouă ani de activitate. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, şi-a exprimat aprecierea pentru evoluţia notabilă înregistrată de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) în decursul celor nouă ani de activitate, ascensiune care plasează instituţia între cele mai moderne şi performante din ţară. 
Cu ocazia aniversării CJRAE, Ion Prioteasa a reafirmat susţinerea pe care administraţia judeţeană o acordă iniţiativelor şi proiectelor menite să contribuie la dezvoltarea unui sistem educaţional de calitate.
 
Se împlinesc nouă ani de când CJRAE Dolj îşi îndeplineşte cu succes misiunea asumată, o misiune importantă, prin care vine atât în sprijinul copiilor, încă de la primii paşi ai acestora în sistemul de învăţământ şi până la îndrumarea lor în privinţa carierei, la sfârşitul liceului, cât şi al părinţilor şi al cadrelor didactice. Diversitatea acţiunilor desfăşurate şi a serviciilor oferite, de la consiliere şi informare la educaţie pentru copii cu deficienţe şi la campanii cu un puternic impact social, conturează dimensiunea unei instituţii reputate, cu o largă recunoaştere naţională, fiind una dintre cele mai moderne şi performante din acest sistem.  Ne bucurăm că am putut fi alături de această frumoasă echipă, încă, de la început, de la înfiinţarea CJRAE Dolj, susţinând cu toată forţa activitatea centrului, programele derulate şi asigurând resursele financiare necesare pentru investiţii în îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare şi a dotărilor. 
A declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa
 
Consiliul Judeţean Dolj va oferi în continuare suport în desfăşurarea activităţii CJRAE
 
Conducerea CJRAE a găsit mereu la Consiliul Judeţean deplină deschidere şi un real suport şi doresc să subliniez faptul că, în continuare, vom manifesta aceeaşi disponibilitate de a sprijini proiectele care ajută la creşterea calităţii actului de învăţământ.
A declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa
 
Directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, prof. dr. Marinela Dumitrescu, a făcut o retrospectivă a acţiunilor realizate de instituţia pe care o conduce.
 
Aniversăm nouă ani de existenţă, iar una dintre structurile pe care CJRAE le-a preluat împlineşte 24 de ani. Putem spune că suntem o instituţie nouă, dar şi o instituţie cu experienţă în domenii precum consilierea psihopedagogică, terapia logopedică, medierea şcolară. Din anul 2013 am preluat domenii noi de competenţă privind evaluarea socială, psihologică, medicală şi educaţională a copiilor, a elevilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale. An de an, iniţiem noi proiecte şi programe educaţionale pentru elevi, părinţi şi cadre didactice. Acum, cu prilejul aniversării, vom lansa programul educaţional «Tonomatul de vacanţă», aşteptat de foarte mulţi copii şi părinţi.
Marinela Dumitrescu
 
În cadrul CJRAE Dolj funcţionează din 2013, primul laborator de evaluare psihologică, care dispune de un bogat pachet de instrumente. 
Dotarea cu echipamente a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. În ultimii trei ani, Consiliul Judeţean Dolj a alocat Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională aproximativ 200.000 de lei pentru investiţii în modernizarea sediului instituţiei şi pentru achiziţia de echipamente necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol