Grupul parlamentar PACE îl propune pe Patriarhul Daniel pentru funcția de prim-ministru al României. Propunerea vine pe fondul unui blocaj major; executivul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai, iar propunerea Veștea a fost recent respinsă.
Patriarhul Daniel, propus premier de grupul PACE
Senatorul Clement Sava, vicelider al grupului parlamentar PACE, l-a propus oficial pentru funcția de prim-ministru pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Acesta l-a descris drept „singura” nominalizare „care ar asigura în acest moment de criză politică o majoritate solidă în Parlamentul României”.
Parlamentarul a explicat că face această demers inclusiv „din motive istorice, culturale și politice”.
Sava este convins că figura Patriarhului ar unifica scena politică fragmentată de la București:
„PF Daniel ar fi votat cu o largă majoritate în Parlamentul României: PSD pentru că este tradiţional apropiat de Biserică, PNL pentru că nu va îndrăzni să se ridice împotriva Bisericii, suveraniştii pentru că sunt dedicaţi credinţei şi tradiţiilor religioase, şi chiar şi USR-ul pentru că la sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului din 26 octombrie 2025, liderii USR au fost în primele rânduri ale oficialilor care au participat la slujba respectivă”, a declarat Clement Sava, duminică, într-o postare pe Facebook.
El consideră că Patriarhul Daniel este unica propunere de prim-ministru „care ar întruni la această oră o majoritate solidă în Parlament” și l-a descris pe actualul Întâistătător al BOR drept „cel mai bun administrator de instituţie naţională la această oră, dovadă stând realizarea Catedralei Mânturii Neamului”.

Precedentul istoric invocat de grupul PACE
Pentru a-și susține inițiativa, senatorul Sava a apelat la istoria interbelică a României, amintind de un caz similar în care un lider spiritual a preluat frâiele Executivului.
„În perioada 1938–1939, Patriarhul Miron Cristea a ocupat funcția de prim-ministru într-un context de profundă criză politică, el fiind singurul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române care a deținut această funcție simultan până în prezent, aşadar avem un precedent istoric care ne arată că în vremuri de criză, Biserica poate şi trebuie să se implice în viaţa cetăţii, nu pentru a face politică, ci pentru a salva ţara de la distrugere”, a mai declarat Clement Sava.
Blocajul politic actual din România
România se află într-un vid guvernamental de mai bine de o lună. Țara nu mai are un guvern cu puteri depline din data de 5 mai, când cabinetul condus de liderul PNL, Ilie Bolojan, a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, după decizia social-democraților de a-i retrage sprijinul lui Bolojan.
Consultări noi la Palatul Cotroceni
Marți, la o zi după ce Parlamentul a respins propunerea de guvern Veștea, președintele Nicușor Dan a convocat noi consultări cu partidele politice pentru a găsi o ieșire din impas.
Taberele rămân însă puternic baricadate în propriile opțiuni:
- PSD a anunțat oficial că îl propune pentru funcția de premier pe liderul formațiunii, Sorin Grindeanu.
- PNL-USR-UDMR au anunțat vineri că îl susțin bloc pentru această poziție pe eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan.







