n toate cele 12 etape ale turului au mai evoluat gorjenii Alexandru Petrache (1.075 minute) şi Alexandru Ştefan (1.022 minute), aceştia fiind urmaţi de jucătorul adus în vară de la Ştiinţa Turceni, Radu Lupu, care a ratat doar ultima rundă.
De altfel, cei trei gorjeni au fost şi singurii jucători ai Minerului care nu sunt originari din Mehedinţi.
La polul opus, o singură etapă a jucat severineanul Claudiu Ghighilicea, care, ulterior, a primit o decizie prin care a fost înştiinţat că are interdicţie, până la finele turului, să mai intre pe stadion, după ce, la meciul de baraj pentru promovare, pe care Minerul îl disputase la Slatina cu Gilortul Târgu Cărbuneşti, fusese amendat, în calitate de spectator, de jandarmerie pentru că pătrunsese în tribune cu o doză de bere!
Deşi a bifat doar 630 de minute, antrenorul-jucător Cristian Boboescu a fost principalul marcator al echipei, cu 3 goluri, ceilalţi doi marcatori fiind mijlocaşul Costinel Stanciu (2) şi Mario Porcescu (1).
Aşadar, doar 6 goluri în 12 etape pentru Minerul, care n-a reuşit să marcheze în 75 la sută din jocuri. Astfel, nou-promovata a suferit în atac cu Naţional Sebiş (0-0), CS Filiaşi (0-0), Millenium Giarmata (0-1), Vulturii Lugoj (0-1), UTA Arad (0-3), Ştiinţa Turceni (0-2), CS Ineu (0-2) şi Becicherecu Mic (0-4), jocuri care au adus două puncte pentru Minerul.
În runda inaugurală, mehedinţenii trecuseră cu 2-0 de ACSVM Craiova, după care au fost învinşi în deplasarea de la Pandurii II Târgi Jiu (1-2).
Echipa de la Dunăre a mai marcat cu Minerul Motru (2-1), în etapa a VIII-a, când a bifat a doua victorie a turului, şi în ultima rundă, când a fost învinsă pe propriul teren de FC Hunedoara (1-2). În total, au fost 8 puncte, dintre care doar unul adus din deplasare, de la Filiaşi, în runda a IV-a.
–––-
Lotul din tur: Adrian Nedelcea (720 minute / 8 jocuri / 0 goluri), Vasile Lascu (360 / 4 / 0) – Claudiu Iordache (1080 / 12), Alexandru Petrache (1075 /12), Alexandru Marinaş (748 / 9), Bogdan Merluţă (557 / 9), Eduard Ilinca ( 414 / 7 ) – Alexandru Ştefan (1022 / 12), Costinel Stanciu (896 / 10 / 2), Radu Lupu (859 / 11), Laurenţiu Prundeanu (604 / 8), Florin Drăcea (360 / 4), Dan Dragotesu (321 / 4), Marius Cioabă (135 / 2), Cristian Aldea (118 / 4), Claudiu Ghighilicea (90 / 1) – Ionuţ Manda (829 / 11), Cristian Boboescu (630 /10 / 3), Mario Porcescu (629 / 7 / 1), Andrei Enea (224 / 3), Sergiu Ţuncu (151 / 3)
Linia de clasament (Liga a III-a, seria a IV-a)
10. Minerul Mehedinţi 12 2 2 8 6-18 8







