Cozi chinuitoare la uşile medicilor

Redactia
La  Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pacienţii asteaptă la cozi ore în şir până să intre în cabinetul medicului. 
Problema orelor îndelungi de aşteptare este atât de veche încât nimeni nu pare să  mai observe. Face parte din „normalitatea” sistemului sanitar de stat din România.
 
Traseul pe care îl străbate un pacient de la descoperirea bolii până la vindecarea acesteia este presărat cu multă birocraţie şi cozi pe la toate uşile.
La secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, în faţa uşilor de la cabinete există cozi neorganizate.
Cea mai mare coadă este însă la cabinetul de pediatrie chirurgicală. Nu există un rând de unde să înceapă sau unde să se termine lunga coadă. Fiecare, cu mic, cu mare, stă unde consideră că îi este mai bine. 
 
Nu suntem din Craiova, plecăm cu noaptea în cap de acasă, stăm toată ziua pe la uşile lor, cheltuim o groază de bani şi tot nu rezolvăm nimic.
A spus mama unui băieţel
 
 De parcă nu ar fi suficientă problema aşteptării de câteva ore, nici măcar nu se respectă acea coadă neorganizată, dacă ai pile la vreun doctor, ai şi prioritate.
 
Nu se ţine cont de coadă, cine are pile intră înainte. Dar ce putem face noi? Nu ne rămâne decât să aşteptăm.
A spus o pacientă
 
«Ieşi afară şi nu mă enerva!»
 
Pe lângă aşteptarea îndelungată la cozile interminabile, asistentele şi doctorii  le vorbesc răstit pacienţilor. Dacă cineva are o nelămurire şi vrea să întrebe ceva aceştia le vorbesc de sus şi îi scot afară din cabinet.
 
Am întrebat asistenta ce trebuie să fac, dacă îi dau certificatul şi mi-a zis să aştept la uşă.
Spune una dintre femei
 
Eu încerc să întreb ceva, iar doctorul mă scoate afară şi îmi spune: Ieşi afară şi nu mă enerva!
A zis o tânără cu copilul în braţe
 
După două ore de aşteptare, te trimit în altă parte
 
Timpul trece şi, din ce în ce, coada se face mai mare. Au trecut două ore de când oamenii îşi  aşteaptă rândul. 
O tânără mamă aşteaptă cu fetiţa de 1 an în braţe pentru că  gipsul de la picior trebuie tăiat. 
 
După multe încercări de a vorbi cu asistenta şi după două ore de aşteptare am reuşit să vorbesc cu aceasta. După ce şi-a aruncat o singură privire pe biletul de trimitere mă trimite în altă parte. M-au trimis tocmai la etajul nouă, să stau la o altă coadă. Aici mori cu zile şi nimănui nu îi pasă.
A povestit tânăra mamă
 
Cozile din spitale sunt o problemă de sistem, iar conducerea nu a găsit încă soluţii pentru a rezolva problema aglomeraţiei şi a aşteptărilor îndelungate. Oamenii care au nevoie de un doctor nu au decât două soluţii: să stea ore în şir pe la uşile spitalului sau dacă îşi permit, să meargă la un cabinet particular. 
Cu toate că este cel mai mare spital al Olteniei, SJU Craiova se zbate în mizerie şi sărăcie.
 
După mai multe sesizări din partea pacienţilor nemulţumiţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a intrat în atenţia Ministerului Sănătăţii. 
Conducerea spitalului, medici şi asistente au dat explicaţii în faţa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii. 
Personalul spitalului afirmă că şi pacienţii sunt de vină pentru mizeria care exzistă, dar şi că, tot ce se va repara, după un timp, va fi distrus.
 
Pacienţii nu respectă regulile spitalului şi dacă ne uităm în jur majoritatea pacienţilor fumează. Aceştia aruncă ţigări peste tot şi le sting de perete. Unii dintre ei nu ştiu ce înseamnă disciplina şi rup întrerupătoarele şi clanţele, murdăresc pereţii şi distrug capacele de la WC-uri.
Conform unor surse din spital
 
Pacienţii murdăresc pereţii, dar igrasia şi gândacii numai apar de la aceştia. Se caută vinovaţi în toate părţile.
Ancheta Ministerului Sănătăţii este în curs şi se va afla în curând care sunt sancţiunile, dar şi vinovaţii.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol