Începe greul pentru vâlceni

Redactia
Perioada neplăcută a pregătirii începe de acum pentru jucătorii „municipalului” vâlcean, care vor fi cantonaţi preţ de zece zile în baza sportivă din „Zăvoi”. 
Decizia investitorilor de a băga mai puţini bani în echipă, ca o consecinţă a evoluţiei slabe din prima parte a campionatului, a avut efecte şi în programul de pregătire al formaţiei, iar Alex Pelici a decis ca stagiul centralizat să fie efectuat în propria bază de pregătire, evitându-se astfel costurile unui cantonament în altă zonă. 
 
De altfel, tehnicianul vâlcenilor consideră că dispune de condiţiile necesare de antrenament în „Zăvoi”. Timp de zece zile preparatorul fizic al echipei, Alexandru Ciobanu, îi va supune pe jucători unor antrenamente intense, care să le alimenteze rezervele de energie pentru partidele oficiale. 
 
Primul amical pentru vâlceni este programat pe 28 ianuarie, cu exact o lună înainte de primul meci oficial, adversară urmând să fie SCM Piteşti. 
Până la finalul campaniei de pregătire, a iernii, oltenii vor mai juca o revanşă contra piteştenilor, o dublă cu FC Olt Slatina şi câte un meci cu Atletic Bradu, Pandurii II Târgu Jiu şi Minerul Motru.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol