În afara handbalistelor, şi celelalte formaţii de sală din Bănie vor avea meciuri în acest weekend. Sâmbătă, de la ora 17.00, voleibaliştii au nevoie neapărat de victorie cu 3-0 sau 3-1, pentru a rămâne aproape de Dinamo, care se află pe locul al treilea. În schimb, fetele de la volei au şi ele nevoie de trei puncte, pentru a depăşi adversara de sâmbătă, de la ora 18.00, Penicilina Iaşi. Partida se va disputa în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, din Craiova.
Echipa feminină de baschet a SCM-CSS Craiova va evolua, de la ora 19.00, în deplasare, cu Phoenix Galaţi. Sportivele din Bănie au înregistrat trei victorii în acest sezon şi se află pe penultimul loc în clasament.
Baschetbaliştii de la SCM „U” Craiova vor întâlni, duminică, de la ora 19.45, în Sala Polivalentă din Bănie, pe BC Mureşul Târgu Mureş. După mai multe partide fără succes, începutul de an a adus şi prima izbândă pentru alb-albaştri. Într-un joc disputat, miercuri seara, pe teren propriu, în faţa kosovarilor de la Sigal Prishtina, elevii pregătiţi de Andelko Mandic s-au impus cu un neverosimil 101-82 şi au făcut un pas important pentru calificarea în faza următoare a Ligii Balcanice.
Duminică, va fi un alt joc şi mult mai important. Adversari vor fi cei de la Mureşul Târgu Mureş, care ocupă locul 6 în campionat, cu 19 puncte, iar alb-albaştrii au coborât pe penultimul loc, cu 16 puncte. Dacă nu se vor impune, elevii lui Andelko Mandic vor avea şanse foarte mici să mai prindă play-off-ul.
Pentru a readuce fanii la sală, componenţii SCM „U” Craiova, se vor deplasa, sâmbătă, de la ora 17.00, în Electroputere Parc, acolo unde vor promova jocul de duminică. Cu acest prilej se vor împărţi afişe şi bilete gratuite pentru acest joc.







