luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Belbiţă, apreciată de fani

Deşi nu a luptat, sportiva pregătită de sensei Costel Mitroi a câştigat două premii, virtuale, ce-i drept, care însă spun multe despre cota luptătoarei originară din Strehaia. 
Cele patru victorii obţinute în 2014 la MMA i-au adus mehedinţencei titlul de <> şi <>, în clasamentul realizat pe baza voturilor online. 
 
Mulţumesc tuturor celor care m-au votat pe site.  Am reuşit să câştig două categorii, în care am avut contracandidaţi doar băieţi. La secţiunea <> m-am clasat pe locul secund, după o sportivă pe care eu am învins-o în gala de la Sibiu, prin armbar. Se pare că Alice Ardelean a avut mai mulţi fani, dar contează rezultatele din cuşcă.
A spus Belbiţă 
 
Antrenorul anticipa ascensiunea elevei sale la MMA, care venea după o serie pozitivă în ring, la K1 şi kick-boxing.  
 
A fost un an excepţional. Diana a  câştigat toate cele 4 lupte disputate în cuşcă, la MMA. Ne pregătim pentru competiţiile viitoare, însă, din păcate, momentan nu avem bani să mergem.
A precizat antrenorul de la CS Kokyo Dojo Dr. Tr. Severin, Costel Mitroi

Politica