Oficialii formaţiei gorjene s-au hotărât în privinţa programului de pregătire pentru pauza de iarnă. Pandurii va reveni la antrenamente pe data de 7 ianuarie, iar tot atunci va fi efectuată şi vizita medicală. Gorjenii vor continua pregătirea pe plan local până pe 12 ianuarie, după care vor pleca în primul cantonament al iernii, la Izvorani. Cum se obişnuieşte, primul stagiu va fi axat în principal pe acumulări fizice, urmând ca partea tehnico-tactică a pregătirii să fie o preocupare pentru staff-ul tehnic în cantonamentul ce va fi susţinut în Turcia, în perioada 25 ianuarie – 8 februarie.
Pe meleagurile turceşti, Pandurii va susţine o serie de şase jocuri amicale, echipele întâlnite urmând să fie stabilite în perioada următoare. Altfel, conducerea formaţiei din Târgu-Jiu a decis să renunţe la serviciile fundaşului slovac Neic Mevlja. Jucătorului nu i-a mai fost prelungită înţelegerea, iar acesta a devenit liber de contract.