Daruri pentru copii din Caracal şi Dobrosloveni

Redactia
În acest weekend fundaţia ROMANAŢI din CARACAL a participat la mai multe acţiuni umanitare. La Caracal, membrii acestei fundaţii au premiat o elevă olimpică a Centrului de Excelenţă de la Liceul “Mihai Viteazul” Caracal. 
 
„Întotdeauna Caracalul a propus valori la nivel naţional. Astăzi am premiat o elevă care de patru ani consecutiv participă, cu rezultate notabile, la faza naţională la Olimpiada de chimie, domnişoara Tănasie Ioana. Tot timpul Municipiul Caracal susţine această parte de excelenţă a învăţământului şi sportului”, a declarat primarul Caracalului Eduard Ciocăzanu. 
 
Eleva olimpică a mulţumit pentru premiul primit. 
 
„Vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi întors faţa puţin pentru a răsplăti şi susţine performanţa care se obţine prin multă muncă, dar această muncă nu este doar din partea elevului ci este rezultatul unei munci de echipă”, a spus Ioana Tănăsie, eleva olimpică.
 
Secretarul Fundaţiei ROMANAŢI, notarul Şerban Cernat, a declarat, la rândul său: 
„De data aceasta am zis să ne implicăm şi în viaţa educaţională pentru că  numai prin educaţie putem crea o societate care să fie bazată pe valoare. Ioana, voi sunteţi promotorii noii revoluţii, veţi fi actanţii ei, dar nu o revoluţie sângeroasă ca cea din ’89, ci revoluţia educaţiei prin educaţie.”
 
Membrii Fundaţiei ROMANAŢI au oferit şi o sponzorizare secţiei de chirurgie de la Spitalul Municipal Caracal (în produse şi bani) şi cadouri de Crăciun celor 50 de copii de la Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilităţi.
Seara cei de la Fundaţia ROMANAŢI au fost invitaţii primarului comunei DOBROSLOVENI unde au participat la un dineu finalizat cu o licitaţie cu obiecte confecţionate de către copiii din localitate.  Fondurile strânse au fost dăruite bătrânilor şi copiilor nevoiaşi din Dobrosloveni.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol