Ştefania Priceputu şi Geri Mitroi, cei mai buni din Dolj

Redactia
Ediţia a 19-a a Galei Sportului Şcolar Doljean s-a desfăşurat vineri seara la Opera Română şi timp de mai bine de o oră premierile au fost îmbinate cu momentele artistice, amfitrion fiind, ca de obicei, Dan Păsărin.
În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. 31 de elevii-sportivi performeri, dar şi 18 profesori au fost premiaţi cu suma totală de 70.000 de lei, oferiţi de Consiliul Judeţean. Sportiva anului a fost desemnată luptătoarea Ştefania Priceputu, de la Liceul cu Program Sportiv «Petrache Trişcu», iar profesorul anului este Geri Mitroi, antrenor de karate şi, totodată, directorul LPS «Petrache Trişcu».
 
„Vă mulţumesc tuturor că astăzi sunteţi alături de noi. După ce în vară premiam pe cei 95 de elevi, care ne făceau onoarea de a câştiga premii şi distincţii importante la discipline teoretice, acum este r?dul sportivilor să se urce pe această scenă şi în aplauzele noastre să primească tot ceea ce li se cuvine.“ Georgică Bercea, inspector general şcolar ISJ Dolj.
 
„Sunt onorat să fiu aici, să vă transmit din partea Consiliului Judeţean şi a mea personal, sincere urări de sănătate, impliniri, succese cât mai multe, să vă spun că judeţul Dolj, vibrează la câteva dintre momentele cheie ale lumii şi ale seminţiei olteneşti. Vreau să mulţumesc pe toţi cei care sunt implicaţi în această acţiune, pe toţi care au câştigat prime şi medalii, pe profesori, pe părinţi pentru grija pe care le-o poartă.“ Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj.
 
„Sunt foarte bucuros, nu ştiu dacă m-am gândit vreodată locul I, am vrut doar să reuşesc rezultate cât mai bune atât pentru LPS Petrache Trişcu, dar şi pentru România. Având în vedere rezultatele la Campionatele Europene, acestea m-au propulsat pe primul loc. Le mulţumesc sportivilor mei, părinţilor acestor sportivi, care sunt alături de mine mereu şi îi susţin pe copii. De la 2015 aşteptăm mai multe rezultate, la nivelul secţiei de karate, la Campionate Mondiale, iar LPS să avem rezultate cât mai bune la nivel internaţional,“ Geri Mitroi, antrenorul anului în Dolj.  
 
Clasamente
 
Rezultate internaţionale – 2014
 
SPORTIVI CAMPIONAT MONDIAL: Ştefania Priceputu (Lupte, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 5, cadeţi – profesor Valentin Boboşca; Cezara Constantin (Scrimă, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 6, juniori – profesor Dan Podeanu; Claudia Năboiu (Scrimă, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 6, juniori – profesor Dan Podeanu; Alexandra Anghel (Lupte, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 8, cadeţi – profesor Marius Cimpoieru; Mario Persu (Scrimă, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 16, juniori – profesor Radu Podeanu; Ovidiu Pîrvuleasa (Scrimă, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 16, juniori – profesor Radu Podeanu.
 
ANTRENORI CAMPIONAT MONDIAL:
Valentin Boboşca, Marius Cimpoieru, Dan Podeanu, Radu Podeanu.
 
SPORTIVI CAMPIONAT EUROPEAN:
Aldana Lupeanu (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – 2x locul 1, profesor Geri Mitroi; Mădălina Vasile (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – 2x locul 1; locul 2, – profesor Geri Mitroi; Ionuţ Luţă (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 1; 2x locul 3, profesor Geri Mitroi; Cristina Popescu (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 1; locul 2, profesor Geri Mitroi; Gabriel Iordache (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – 2x locul 1, profesor Geri Mitroi; Isabel Călăraşu (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 2, locul 3, juniori – profesor Geri Mitroi; Andreea Stoian (Karate, LPS “Petrache Trişcu”) – 2xlocul 2, juniori – profesor Geri Mitroi; Ştefania Priceputu (lupte, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 3, profesor Valentin Boboşca; Alexandra Anghel (lupte, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 11, profesor Marius Cimpoieru; Raluca Matei (baschet, CSS Craiova) – locul 12, profesor Daniel Vasile; Cătălina Chircă (atletism, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 9, profesor Cătălin Geapana. 
 
ANTRENORI CAMPIONAT EUROPEAN
Geri Mitroi, Daniel Vasile, Cătălin Geapana, Daniel Săvoiu.
 
CAMPIONAT BALCANIC:
Roxana Ene (atletism, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 1- 200m/400m, profesor Eugenia Ene; Daniela Bogdan (atletism, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 2 – 3000 m, profesor Adrian Tudor; Alice Iliuţă (judo, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 3, profesor Mihai Voinea; Irinel Tîrşogoiu (atletism, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 4 disc, profesor Constantin Bădescu; Ana Gornoviceanu (karate, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 3, profesor Geri Mitroi Aldana Lupeanu (karate, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 3, profesor Geri Mitroi; Mădălina Vasile (karate, LPS “Petrache Trişcu”) – locul 3, profesor Geri Mitroi; Eduard Flavian Catrina (volei, CN “Nicolae Titulescu”) – locul 1, profesor Daniel Săvoiu; Cătălin Minel Catană (volei, CN “Nicolae Titulescu”) – locul 1, profesor Daniel Săvoiu; Ana Stoian (volei, CN “Nicolae Titulescu”) – locul 2, profesor Daniela Căpăţână; Cristian Badea (volei, CN “Nicolae Titulescu”) – locul 3, profesor Daniel Săvoiu; Bogdan Catană (volei, CN “Nicolae Titulescu”) – locul 3, profesor Daniel Săvoiu.
 
ANTRENORI CAMPIONAT BALCANIC;
Daniela Căpăţână, Mihai Voinea, Eugenia Ene, Adrian Tudor, Constantin Bădescu.
 
COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
Sorin Neagoe (atletism, LPS “Petrache Trişcu”) –locul 2 Festivalul internaţional al Tineretului, profesor Nicuşor Bugiulescu; Alina Căle (caiac – kanoe, CS LT “Constantin Brâncoveanu”) – locul 1, Regata Internaţională Bascov, profesor Mirel Vasiliche; Diana Cristuinea (caiac – kanoe, CS LT “Constantin Brâncoveanu”) – locul 4, Regata Internaţională Bascov, profesor Mirel Vasiliche; Cristina Prodan (caiac – kanoe, CS LT “Constantin Brâncoveanu”) – locul 5, Regata Internaţională Bascov, profesor Stelian Prodan; Cristian Bogdan (tenis de masă, CSS Craiova) – locul 3 echipe; locul 8, individual – Open Budapesta, profesor Olimpiu Oproiu; Luiza Popescu (tenis de masă, CSS Craiova) – locul 1 echipe; locul 9, individual – Open Italia, profesor Cătălin Georgescu.
 
ANTRENORI ALTE COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
Nicuşor Bugiulescu, Mirel Vasiliche, Stelian Prodan, Olimpiu Oproiu, Cătălin Georgescu.
 
Au fost premiaţi şi copii speciali de la ”Sfântul Mina”, participanţi la Jocurile Special Olympics de la Craiova.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol