Nicolaie Băbălău, fost director al Bibliotecii “Alexandru şi Aristia Aman”, în perioada 2007-2009 şi-a lansat săptămâna trecută, cartea “Ursita”, în incinta instituţiei de cultură la cârma căreia s-a aflat. Volumul este împărţit în două părţi, prima parte este un volum autobiografic, iar cealaltă este o proză scurtă. În prima parte, scriitorul şi-a pus viaţa pe tapet, povestind cum a reuşit să răzbească, să-şi schimbe condiţia, să se împotrivească destinului, „nu m-am împăcat încă de la vârstă fragedă – cu tiparul, destinul, cu soarta ce mi se hărăzise: aceea de a rămâne şirocan-muntean, vărar prin tradiţie, crescător de vite şi frate bun cu sărăcia (…). A reuşit să plece din satul natal, din comuna Marga (astăzi Godeanu) pentru a studia la şcoală în Craiova. Pentru a se întreţine, a muncit „cu ziua la săpat, la căratul cu spatele al pietrei de var până la varniţă, la culesul fructelor, la arat, la cositul fânului”.
Apoi, descrie, în carte, cum a fost angajat la Uzina Electroputere, cum a devenit jurnalist, consilier superior la Consiliul Judeţean Dolj (CJ), director la Biblioteca “Alexandru şi Aristia Aman”, toată traiectoria vieţii pe care a parcurs-o, cu bune, cu rele.
Oameni dragi, colegi, scriitorii, Marian Barbu, Jean Băileşteanu, Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, au fost prezenţi la lansarea volumului Ursita. Dana Popescu, bibliotecară, a deschis evenimentul şi i-a transmis autorului, fostului director, cuvintele de apreciere. Aceasta a dat citire unor pasaje din carte.
Este o zi memorabilă şi pentru Biblioteca “Alexandru şi Aristia Aman” pentru că numele scriitorului Nicolaie Băbălău este legat de această minunată instituţie de cultură, Biblioteca “Alexandru şi Aristia Aman”. Îmi este greu şi sunt emoţionată că trebuie să-l prezint pe fostul meu director, domnul Nicolaie Băbălău. În paginile acestui volum, în prima parte, domnia sa are un capitol “Directoratul”. Cu siguranţă a vrut să scrie acest capitol fiindcă numele domniei sale a fost şi va rămâne legat de Biblioteca „Aman”. Urmele paşilor dumneavoastră nu s-au şters la prima adiere de vânt şi îmi stau martori colegii într-un număr impresionant care sunt în sală. Scriitorul spune în capitolul “Directoratul”, de fapt citează: “Să porţi coroană de un om, trebuie să ai trei etaje: minte, obraz şi inimă”. Domnule director, le-aţi avut pe toate, vă aparţin, eu, în calitate de subaltern al dumneavoastră, şi pot să vorbesc şi în numele colegilor mei, vă mulţumim pentru asta.
A declarat Dana Popescu, bibliotecară
Marian Barbu, scriitor şi profesor la C.N „Fraţii Buzeşti”, a prezentat cartea prin ochiul critic.
Aranjamentul cărţii caută să iasă dintr-un spaţiu concentraţional, pe care sărăcia de sub munţii Mehedinţiului l-a imprimat atât de mult, încât a fost transmis din generaţie în generaţie, este un revoluţionar, căci şi-a luat lumea în cap şi a părăsit familia, atât cât mai rămăsese, fiindcă şi-a pierdut mama la vârsta de trei ani, tatăl s-a recăsătorit, conform unui obicei, nu ştiu dacă românesc, străin, cu siguranţă şi maştera (nr. mama vitregă) nu mai este mama dulce mângăietoare din vremea când ar fi trebuit să aibă alintul ei. Partea de început este autoreferenţială, cu o formă de expunere la rece şi sec, poate şi ca un avertisment pentru luare aminte a tuturor celor care ştiu să citească. Mi-a plăcut ideea oamenilor simpli, a ţăranilor cu precădere, că simpli suntem noi. Nicolaie Băbălău este plin de autencitate, cum nu s-a văzut până acum, mărturisesc sincer, l-am mai urmărit în timp, cu precădere, la vârsta asta spiritul meu critic este mai drastic, mai vizibil.
Marian Barbu
Jean Băileşteanu, directorul editurii “MJM” unde a fost tipărită cartea, a vorbit despre destinul autorului.
Mă bucur că sunt editorul acestei cărţi, îl felicit pe domnul Nicolaie Băbălău, îi spun să continue şi nu să pună punct aşa cum cred că am văzut undeva că intenţionează. Cartea are două capitole, primul l-am putea numi chiar roman autobiografic. Dacă l-aş fi scris, aş fi pus următorul motto, din Mihai Eminescu: “Şi când propria viaţă, singur, nu o ştii pe de rost o să vină alţii să o vază cum a fost”. Domnul Nicolaie Băbălău nu a aşteptat să vină alţii să îi cerceteze viaţa şi o face din proprie iniţiativă, de la primele amintiri şi până în zilele noastre, cu toate greutăţile pe care le-a întâmpinat. Cu banii pe care îi câştiga la căratul varului a putut pleca la o şcoală profesională, în Craiova pentru a-şi împlini un destin. Prima carte se desfăşoară sub semnul destinului, al ursitei. Cum se ştie, până la urmă destinul e şi cum şi-l face omul. Cred că a avut stea, domnul Nicolaie Băbălău, sunt convins. Spun asta gândindu-mă şi la un volum de poezii al lui Constantin Preda care-şi intitulează un volum “Fiecare cu steaua lui”. Partea a doua este alcătuită din povestiri inspirate din câte mi-am dat seama din propria viaţă şi propriul sat, mă bucur că altcineva mai scrie azi despre satul românesc.
A declarat Jean Băileşteanu
Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific şi director al bibliotecii „Aman” cu ani în urmă l-a apreciat pe omul Nicolaie Băbălău, spunând că “tânărul, copilul Nicolae căra varul dintr-o groapă ca să se salveze, să mânânce, aşa era soarta copiilor de munte, obligaţi să meargă la şcoli ca să scape de sărăcie, unul din efectele pozitive ale fostului regim. A dovedit că prin meritocraţie te salvezi, a reuşit, să urmeze cursurile şcolii profesionale şi facultate şi să intre în rândul lumii”, Tudor Nedelcea.
Mircea Pospai, scriitor şi fostul director al Radio Oltenia Craiova, a incitat la lectură.
Nicu Băbălău a fost un om care m-a impresionat prin calităţile umane, ne-am întâlnit de multe ori, şi nu am observat vreo umbră de trăsătură să fie altfel decât cele ale frumuseţii sufletului. Vine cu o carte în care reuşeşte să aducă mai aproape şi jurnalistul şi omul şi scriitorul. Prima parte aş numi-o relatare despre viaţa mea, stilul jurnalistic este acela care trebuie să dea credibilitate pentru că adesea prezintă şi sursele şi curgerea scriituri ne îmbie a continua pagină de pagină. Este relatare despre o simbolistică a intrării în viaţă a oamenilor cu cinci-şase decenii în urmă. Cei care o să citiţi această carte, o să vă întrebaţi dacă aşa era atunci? Aşa era viaţa de atunci. Un copil plecat dintr-un mediu sărac al anilor 60 a ajuns într-un mediu urban unde era mai puţin sărac, dar la fel de necăjit. La plecarea din satul lui a crezut că-l va lua pe Dumnezeu de picior şi doar soarta l-a făcut să fie aşa pentru că acolo a întâlnit oameni care nu prea l-ar fi lăsat să-l ia pe Dumnezeu de picior.
Spune Mircea Pospai
Ultima parte a lansării de carte i-a fost rezervată autorului. Acesta a dat citire unor pasaje din capitolul „Directoratul”, nu înainte de a motiva titlul cărţii sale.
Despre carte aş vrea să spun doar câteva cuvinte. Cum fiecare poartă un nume şi această carte trebuia să poarte un titlu. De ce Ursita? Prin construcţia mea, nu sunt un fatalist, dar cred în destin, în ursită, în soartă cu următorul amendament spus de Diderot: „Dacă nu reuşeşti să te ridici deasupra destinului, ai trăit degeaba”, altfel spus, destinul sau soarta este şi cum ţi-o faci singur. Cea dintâi parte aş putea să o numesc parte autobiografică în înţelesul larg şi strict al cuvântului, dar considerându-mă că nu am fost şi nu voi fi o persoană foarte importantă, viaţa însăşi mi-a prilejuit anumite secvenţe de viaţă foarte semnificative, unele dramatice. Am crezut de cuviinţă ca în această primă parte să nu trec în revistă părţi comune biografiei oricăruia dintre noi, ci am selectat acele secvenţe semnificative, dar fără a avea intenţia de a fi, moralizatoare sau de a fi pentru urmaşi o învăţătură de minte. Prin ceea ce am scris, ce am selectat din trăiri, am considerat că sunt cele mai semnificative lucruri.
Nicolaie Băbălău
Scriitorul Nicolaie Băbălău a publicat încă 13 cărţi.
