Sirieni, clandestini printre canapele

Redactia
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au descoperit patru cetăţeni sirieni ascunşi într-un microbuz, în spaţiul de depozitare al unor canapele ce se aflau în mijlocul de transport.
 
În data de 24.11.2014, ora 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz, cetăţeanul polonez Stanislaw H., în vârstă de 29 de ani. În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, de către echipa comună formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, au fost descoperite, în partea din spate a microbuzului, ascunse în două canapele, patru persoane de sex masculin. Din cercetări, s-a constatat faptul că persoanele respective sunt cetăţeni sirieni cu vârste cuprinse între 17 şi 37 de ani, care intenţionau să ajungă în mod fraudulos în Germania.
Poliţia de Frontieră
 
Cetăţenii sirieni au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Pe de altă parte, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au întocmit dosare penale pe numele a două persoane, care intenţionau să achite taxa de pod cu bancnote de 100 de euro false.
 
În seara zilei de 24.11.2014, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în ţară, la volanul a două camioane, un cetăţean român şi un cetăţean polonez, în vârstă de 49 şi respectiv 27 de ani. După efectuarea controlului de frontieră, bărbaţii au mers să plătească taxa de pod la casierul de la casa de taxare, cu două bancnote de 100 de euro, care prezentau suspiciuni de fals. În urma examinării bancnotelor respective, s-a constatat faptul că acestea nu prezintă elasticitatea unora autentice, iar în urma verificării cu dispozitivul automat de citire, acesta nu a recunoscut bancnotele. Ambii cetăţeni au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că bancnotele erau false şi că le-au primit ca rest în Bulgaria.
Poliţia de Frontieră
 
Bancnotele au fost reţinute pe bază de dovadă, iar în ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol