Vicele din Tâmna, găsit incompatibil

Redactia
La Primăria Tâmna, judeţul Mehedinţi, viceprimarul Ilarie Căpitanu a fost declarat incompatibil de către ANI. 
Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate, viceprimarul comunei mehedinţene Tâmna a fost găsit incompatibil, alături de alţi 13 aleşi locali, respectiv opt viceprimari, un fost viceprimar, doi primari şi doi consilieri locali. Ilarie Căpitanu, viceprimarul comunei Tâmna, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012–20 iunie 2013, întrucât, simultan cu funcţia de viceprimar, a deţinut şi calitatea de titular în cadrul Întreprinderii individuale „Căpitanu N. Ilarie”, încălcând astfel din Legea nr. 161/2003, precizează ANI.
 
Viceprimarul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii, pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, „Funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu: funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale, precum şi la instituţiile publice; calitatea de comerciant persoană fizică”, iar „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol