Ziua filosofiei, sărbătorită la Craiova

Redactia
3 Min Read
Cu ocazia Zilei Filosofiei, Centrul de Cercetări Filosofice al Universităţii din Craiova, cu sprijinul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, organizează o serie de întâlniri cu elevii din liceele craiovene, cu spectacolul–lectură  „FILOSOFUL ŞI CETATEA”, după un text de Dumitru Solomon, în regia actriţei Daniela Ionescu. Spectacol va fi urmat de dezbateri pe tema rolului filosofiei în societatea contemporană. 
 
Întâlnirile se desfăşoară în cadrul Parteneriatului Educaţional încheiat între Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Liceul „Matei Basarab”. 
 
Întâlnirile cu elevii liceelor participante vor avea loc începând de astăzi, când între orele 10:30-12:30, la cabinetul de istorie vor fi prezenţi elevii Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”. Până la sfârşitul lunii vor mai avea loc alte trei întâlniri cu elevii, după cum urmează:
Policlinica Buna Vestire Craiova
-marţi 25 noiembrie, 12:30-14:30 – Colegiul  Naţional „Fraţii Buzeşti”, Sala de Festivităţi a liceului
-joi 27 noiembrie, 11:30-13:30 – Colegiul  Naţional „Elena Cuza”, Sala de Festivităţi a liceului
-vineri 28 noiembrie, 11:30-13:30 – Colegiul  Naţional „Carol I”, Sala de Festivităţi a liceului
Coordonatorul proiectului este Conf.univ.dr. Adriana Neacşu, Director al Centrului de Cercetări Filosofice.
 
––––––
 
Vizită din Lyon, la Universitatea din Craiova
 
Universitatea din Craiova primeşte vizita lui Christian Caron, în perioada 20-22 noiembrie, reprezentant al Academiei din Lyon, Franţa, delegat pentru cooperare şi relaţii europene şi internaţionale.
 
Cu această ocazie, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Departamentul de Relaţii cu Mediul Socio-Economic şi Cultural, din cadrul Universităţii din Craiova, vor organiza astăzi, la ora 14.00, o şedinţă de lucru, având ca tematică identificarea unor axe de cooperare, în vederea elaborării şi semnării unui parteneriat strategic.
 
Întâlnirea va avea loc la Universitatea din Craiova, sala 420 şi vor participa reprezentanţii Universităţii din Craiova şi domnul Christian Caron, alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Dolj, Consorţiului Regional S-V Oltenia, ISJ Dolj, CNDIPT, Liceului CFR şi ai unor ONG-uri.
Distribuie acest articol