Echipa masculină de volei SCM “U” Craiova s-a calificat miercuri seara în optimile de finală ale CEV Cup, după ce a învins formaţia Partizan Belgrad, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-21, 25-14), în returul disputat în Sala Polivalentă din Bănie. În prima manşă, sârbii se impuseseră cu 3-2.
Primele două seturi au fost mai echilibrate, însă dominate de alb-albaştri, iar în ultimul set SCM „U” Craiova s-a impus fără drept de apel.
La finalul partidei, antrenorul Dănuţ Pascu, şi-a felicitat elevii pentru modul în care au luptat să câştige meciul în minimum de seturi.
Şi pentru mine este o surpriză că am câştigat atât de clar şi consider că este meritul întregii echipe. De această dată a jucat echipa, am câştigat toţi, am pregătit foarte bine jocul şi am încercat să contracarăm punctele lor forte. Putem să spunem că adversarilor nu le-a ieşit jocul, însă nici noi nu le-am dat prea multe şanse. Băieţii noştri s-au concentrat, au muncit, au crezut în această victorie şi, în final, am reuşit un rezultat de excepţie.
A afirmat Dănuţ Pascu
Au ratat ocazia să înfrunte pe Dinamo
În faza următoare a competiţiei, elevii lui Dan Pascu vor înfrunta echipa Kecskemeti din Ungaria, care a eliminat, pe Dinamo Bucureşti. Ungurii s-au impus în capitala României cu 3-1, după ce, săptămâna trecută, dinamoviştii câştigaseră în deplasare cu 3-2.
Tehnicianul oltenilor s-a arătat dezamăgit că nu va avea un nou dublu duel cu Dinamo Bucureşti.
Mi-ar fi plăcut ca în turul următor să întâlnim pe Dinamo, pentru că sigur o echipă din România ar fi mers mai departe. Astfel, nu ne rămâne decât să jucăm cu ungurii de la Kecskemeti şi se anunţă o dublă dificilă atât timp cât au trecut de Dinamo.
A mai punctat Dănuţ Pascu
SCM „U” Craiova s-a calificat în optimile de finală ale CEV Cup, impunându-se cu 5-3 la general, în faţa sârbilor de la Partizan Belgrad.
Reamintim sistemul de calificare în fazele superioare ale CEV Cup. Echipa calificată în urma partidelor tur-retur este cea care acumulează mai multe puncte pe ansamblul celor două manşe. Se vor acorda trei puncte pentru victorie cu 3-0 sau 3-1, două puncte pentru victorie cu 3-2, un punct pentru înfrângere cu 2-3, zero puncte pentru înfrângere cu 0-3 sau 1-3. Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manşe, se joacă set de aur pentru stabilirea echipei calificate mai departe, indiferent de setaveraj.
După aceest joc, voleibaliştii de la SCM „U” Craiova se vor concentra pe întrecerea internă, duminică, de la ora 19.30, urmând să se deplasaseze la CSM Bucureşti. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 3.







